x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Bashar al-Assad se pregăteşte de curăţenie în Siria. Dă afară teroriştii

Bashar al-Assad se pregăteşte de curăţenie în Siria. Dă afară teroriştii

de Istvan Deak    |    07 Aug 2012   •   17:09
Bashar al-Assad se pregăteşte de curăţenie în Siria. Dă afară teroriştii

Presedintele sirian, Bashar al-Assad, si-a exprimat marti hotararea de a anihila rebeliunea cu care se confrunta regimul sau politic, cu ocazia intrevederii pe care a avut-o la Damas cu emisarul iranian al ayatollahului Ali Khamenei.

Emisarul iranian l-a asigurat, de altfel, pe presedintele Assad, de sustinerea Teheranului pentru a-i elimina pe cei care vor sa destrame Siria, potrivit agentiei oficiale de presa siriene Sana, citata de AFP.

Cu ocazia acestei intrevederi, televiziunea siriana a prezentat imagini cu Assad – care nu a mai aparut in public de la depunerea juramantului de catre noul ministru al Apararii, la 22 iulie.

Sustinerea iraniana

"Poporul sirian si Guvernul sau sunt decisi sa curete tara de teroristi si sa combata terorismul fara tagada', i-a declarat Assad lui Said Jalili, emisarul lui Khamenei. "Iranul nu va permite niciodata sa fie rupta axa rezistentei, al carei stalp esential este Siria', a raspuns Jalili, apreciind ca "situatia din Siria nu este o criza interna, ci un conflict intre axa de rezistenta in aceasta regiune contra Israelului si Statelor Unite. "Tara este in masura sa faca sa esueze planurile externe care vizeaza aceasta axa a rezistentei si locul pe care Siria il ocupa aici', a adaugat Bashar al-Assad.

"Americanii si sionistii sunt de vina'

Jalili este secretar al Consiliului Suprem al Securitatii Nationale iraniene. Acesta a vizitat anterior Libanul, declarand pentru postul de televiziune iranian Al-Alam ca "solutia pentru criza din Siria trebuie sa vina din interiorul acestei tari, prin dialog national si nu prin interventia fortelor externe'. "Poporul sirian este ostil oricarui plan sustinut de sionisti sau de Statele Unite', a adaugat Jalili.

Iranul acuza Statele Unite, Arabia Saudita, Qatarul si Turcia ca ajuta rebelii sa rastoarne de la putere regimul Assad. Insurgentii si Statele Unite acuza, la randul lor, Iranul, ca sustine Damascul din punct de vedere militar.

Pe de alta parte, Statele Unite au anuntat, prin vocea secretarului de Stat Hillary Clinton, ca incearca sa gaseasca modalitati pentru incetarea violentelor in Siria si pentru accelerarea tranzitiei politice. "Trebuie sa ne asiguram ca vom colabora bine cu comunitatea internationala pentru ce va urma. Putem incepe sa discutam si sa planificam imediat", a declarat Clinton, referindu-se la viitorul politic al Siriei.

Romania isi repatriaza cetatenii

Pana atunci, Ministerul roman al Afacerilor Externe informeaza ca, miercuri, un grup de 37 de cetateni romani urmeaza sa fie repatriat, la cerere, din Siria prin Liban. Grupul de cetateni romani va fi asistat de o echipa a Ambasadei Romaniei in Liban. Echipa va oferi cetatenilor romani sprijin consular si logistic, precum si hrana, apa si medicamente.

"Avand in vedere ca situatia din Siria a cunoscut o deteriorare profunda si accelerata in ultimele zile, atat in capitala cat si in alte regiuni ale tarii (indeosebi Alep), Ministerul Afacerilor Externe recomanda cetatenilor romani care se mai afla in aceasta tara sa o paraseasca cat mai curand posibil prin mijloacele de transport inca operationale", se arata in comunicatul ministerul roman.

MAE reaminteste cetatenilor romani aflati inca in Siria ca, fara o inregistrare prealabila la misiunea diplomatica, autoritatile romane nu pot identifica cele mai adecvate modalitati de sprijin.

"Astfel, Ministerul Afacerilor Externe reitereaza apelul catre cetatenii romani aflati in Siria sa se inregistreze in Registrul Unic al Ambasadei Romaniei la Damasc, pentru a fi in permanenta informati in legatura cu posibilitatile de asistenta consulara si cu situatia din zona", se mai arata in comunicat.

In cadrul Departamentului Consular din MAE functioneaza o linie telefonica (+40.21.319.21.37) la care cetatenii romani afectati de actuala situatie din Siria pot suna 24 de ore din 24, pentru solicitari de sprijin si informatii consulare. (deak.istvan@jurnalul.ro)

×