Oraşul belgian Ghent şi-a propus să devină primul oraş vegetarian din lume, cel puţin o zi pe săptămână.
Chiar începând din această săptămână autorităţile oraşului vor impune "postul", dând primele exemplul. Astfel, funcţionarii publici şi consilierii locali au cerut să li se scoată din meniu, o dată pe săptămână, orice fel de preparate pe bază de carne. Oraşul Ghent este conştient de impactul pe care îl are şeptelul asupra mediului şi care, potrivit recentelor rapoarte ale ONU, produce aproximativ o cincime din cantitatea de gaze cu efect de seră produsă pe glob.PUTEREA EXEMPLULUI
După aleşii locali şi funcţionarii publici din Ghent va veni rândul şcolarilor să se alăture iniţiativei vegetariene. Ei însă vor trece la fapte abia în luna septembrie, când îşi vor alege ziua lor fără carne.
Iniţiativa belgiană are un dublu scop: pe de-o parte, să reducă emisia de gaze poluante pentru atmosferă, iar pe de alta, să combată obezitatea, care a devenit o problemă pentru aproape toate ţările lumii.
În sprijinul iniţiativei lor, autorităţile din Ghent au întocmit şi o "hartă verde" a oraşului, pe care figurează principalele restaurante sau alte locuri de unde se poate procura hrană verde.