x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Benghazi: Forţele libiene au deschis focul din elicoptere asupra manifestanţilor

Benghazi: Forţele libiene au deschis focul din elicoptere asupra manifestanţilor

19 Feb 2011   •   10:20
Benghazi: Forţele libiene au deschis focul din elicoptere asupra manifestanţilor
Sursa foto: /Reuters

Forţele de securitate libiene au deschis focul de la bordul unor elicoptere asupra manifestanţilor adunaţi la Benghazi, au relatat martori oculari, citaţi de CNN.

Un medic care a asistat la incident a afirmat că zeci de răniţi au fost internaţi în spital, majoritatea având răni provocate de arme de foc.

"Situaţia este critică acum. Oraşul este efectiv sub asediu", a precizat sursa citată.

 

Bilanţul confruntărilor din Libia a crescut la 40 de morţi
"Forţele de securitate ale (liderului libian) Muammar Kadhafi trag asupa cetăţenilor libieni şi ucid zeci de persoane numai pentru că acestea cer schimbare", a declarat Joe Stork, director-adjunct pentru Orientul Mijlociu şi Africa de Nord al Human Rights Watch.

Protestele de vineri de la Benghazi au început în timpul funeraliilor celor 20 de demonstranţi ucişi de forţele de securitate în cursul confruntărilor de joi. Martori oculari au relatat că forţele de securitate au deschis focul asupra manifestanţilor în apropierea unei baze militare din centrul oraşului Benghazi.

Noaptea trecută, bilanţul tulburărilor din Libia depăşea 40 de morţi, mişcările fiind înregistrate în partea de est a ţării, îndeosebi în oraşul Benghazi, unde sediul radioului a fost incendiat. Potrivit AFP, manifestanţii au spânzurat doi poliţişti în localitatea Al Baida.

Accesul la internet a fost întrerupt brusc în ţară, potrvit Arbor Networks, firmă din Statele Unite specializată în urmărirea traficului pe internet.

Conform cotidianului libian Oea, apropiat lui Saif Al-Islam, fiul lui Muammar Gaddafi, în timpul manifestaţiilor împotriva regimului au murit 20 de persoane la Benghazi, al doilea ca mărime din ţară, şi şapte la Derna (est). Bilanţul a ajuns astfel la 41 de morţi de marţi de când au început protestele în Libia, arată AFP, care s-a bazat pe diferite surse locale.

În cei 41 nu intră şi patru deţinuţi ucişi de forţele de ordine în timp de încercau să evadeze dintr-o închisoare de lângă Tripoli, nici cei doi poliţişti spânzuraţi. Aceştia încercau să oprească o manifestaţie la Al-Baida (200 km est de Benghazi), dar au fost prinşi de protestatari şi spânzuraţi, arată Oea.

ONG-ul Amnesty International spune însă că numărul morţilor se ridică la 46 în ultimele 72 de ore.

Două ţări vecine, Tunisia şi Egiptul, au reuşit în ultimele săptămâni să-i dea jos de la putere pe şefii de stat. Mişcarea a început marţi şi s-a intensificat joi, după un apel pe internet la o 'zi a furiei'. Reţeaua socială Facebook, prin care au fost transmise apelurile la mobilizare, nu mai era accesibilă vineri seară la Tripoli, iar conexiunile internet erau perturbate.

×