x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Berlusconi, un prim-ministru “hardcore”

Berlusconi, un prim-ministru “hardcore”

de Sînziana Stancu    |    07 Iul 2008   •   00:00
Berlusconi, un prim-ministru “hardcore”

Şeful Executivului de la Roma nu se lasă de remarci picante la adresa membrelor din cabinetul său

Şeful Executivului de la Roma nu se lasă de remarci picante la adresa membrelor din cabinetul său.

 
Un nou scandal legat de persoana premierului italian e gata să dea pe dinafară. Guvernul lui Silvio Berlusconi e în luptă cu justiţia şi cu ziariştii, pentru că vrea să impună o legislaţie mai aspră a interceptărilor telefonice, după ce presa a publicat mai multe asemenea înregistrări, conţinînd conversaţii “fierbinţi” ale premierului.

 
Berlusconi a fost înregistrat de către procurorii din Napoli, în cadrul unei anchete de corupţie ce îl vizează, făcînd remarci picante, mai ales despre tinerele membre ale noului său guvern, dar şi despre actriţe pentru care a intervenit să fie promovate la televiziune. Presa italiană a publicat săptămîna trecută mai multe pasaje din aceste interceptări telefonice, ceea ce l-a înfuriat pe premierul italian şi l-a determinat să facă presiuni asupra Guvernului său, pentru a înăspri legislaţia referitoare la aceste interceptări şi la dreptul de a fi date publicităţii. Potrivit presei italiene, viitoarea lege, care va intra în vigoare în cîteva săptămîni, prevede limitarea drastică a interceptărilor telefonice practicate de procurorii italieni frecvent în anchetele anticorupţie şi pedepse aspre pentru scurgerea acestora în presă. De pildă, jurnaliştii care se vor încumeta să le dea publicităţii asemenea “scurgeri” de informaţii de la procurori, înainte de începerea unui proces penal, riscă să stea la “răcoare” pînă la 3 ani. 

 
CODOŞ. Celebrul judecător anticorupţie italian Antonio di Pietro, iniţaitorul campaniei “Mîini Curate”, devenit acum liderul unui mic partid din opoziţie, “Partidul Valorilor”, l-a acuzat pe Berlusconi că este “un codoş” preocupat mai mult “să le găsească de lucru starletelor”, în loc să îşi facă datoria de om de stat. Un membru din partidul lui Di Pietro, Massimo Donadi, s-a întrebat la rîndul său “ce s-ar fi întîmplat dacă Bill Clinton ar fi numit-o pe Monica Lewinsky secretar de stat în administraţia sa”, făcînd aluzie la celebrul scandal sexual care a făcut înconjurul lumii şi era să îl coste mandatul pe fostul preşedinte american. Berlusconi a denunţat aceste atacuri ale colegilor săi din opoziţie ca fiind “politici porno”, explicînd că a da din cînd în cînd interviuri la diferite canale ale propriei lui televiziuni, recunoscînd că şi-a permis să facă glume despre femeile din cabinetul său, nu înseamnă că nu le respectă sau că le hărţuieşte sexual.

 
FAVORITELE. Din “scurgerile” interceptărilor telefonice reiese că în centrul antenţiei lui Berlusconi s-ar afla ministrul însărcinat cu problemele sociale din cabinetul său, Mara Carfagna. Fost model şi vedetă de televiziune, Carfagna, în vîrstă de 32 de ani, este şi cea mai fermecătoare membră a echipei ministeriale a lui Berlusconi. La adresa ei, procurorii au înregistrat cele mai “nepotrivite” comentarii din partea premierului. Celebră a rămas “gluma” lui Berlu de anul trecut, care i-a spus tinerei “că ar fi luat-o de nevastă, dacă ar fi fost necăsătorit”, ceea ce a umplut paharul mariajului său, soţia lui, Veronica Lario, ieşind imediat la rampă după acest “derapaj” şi  obligîndu-l să-şi ceară public scuze, printr-o scrisoare ce a apărut în La Repubblica.


ŞI CE DACĂ. Dar nu numai Carfagna i-a stîrnit fantezii erotice lui Berlu, ci şi alte doamne minsitru din cabinetul său. În interceptări mai apar şi numele ministrului Educaţiei, Maria Stella Gelmini, de 35 de ani, şi cel al ministrului Turismului, Michela Brambilla, de 39 de ani. Zilele trecute, Beatrice Lorenzin, o femeie parlamentar în vîrstă de 37 de ani, care face parte din partidul premierului, “Partidul Libertăţii”, se plîngea de bîrfele şi zvonurile care circulă pe coridoarele Parlamentului. “Atmosfera este de nesuportat, e ca în Big Brother...”, a spus ea.

Mai detaşat a părut unul dintre consilierii ministeriali, care a spus că ultimele interceptări ale conversaţiilor premierului sînt “hardcore”, însă a spus că el nu vede nimic ieşit din comun în toate astea. “Cu toţii avem asemenea conversaţii telefonice, ce-i aşa special?” ...Din rîndul sexului frumos, numai o vedetă de televiziune, Camilla Ferranti, i-a luat apărarea şefului Executivului de la Roma, spunînd despre el că este “un bărbat foarte sensibil, foarte generos, căruia îi place să glumească. Are un comportament nevinovat. El ştie să aprecieze frumuseţea... ca şi alţii”.

 
ROŞU FIERBINTE. Nu de aceeaşi părere este însă un judecător italian, care a audiat peste 280 de ore de interceptări telefonice şi urmează să decidă dacă îl va trage la răspundere pe Berlusconi pentru trafic de influenţă la televiziunea de stat, RAI. Premierul este bănuit că ar fi intervenit în faţa unuia dintre directorii acestei televiziuni, Agostino Sacca, pentru a promova o serie de “tinere talente”, între care şi pe Elena Russo. Într-una dintre conversaţiile telefonice interceptate, Berlusconi i-ar fi cerut lui Sacca să-i găsească “micului fluturaş” Russo o slujbă acolo, promiţîndu-i în schimb că nu va uita serviciul pe care i-l va face. Se pare că Sacca ar fi acceptat. Aceste interceptări, cu intervenţii ale premierului în favoarea tinerelor din lumea artistică, au intrat în gura presei luna trecută. Pînă şi Corriere della Sera a scris că telefonul premierului, care “obişnuieşte să-şi verse inima în conversaţii la ore tîrzii”, devine “roşu fierbinte” noaptea.

×
Subiecte în articol: externe premierului berlusconi