x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Bernard Madoff a fost condamnat la 150 de ani de inchisoare

Bernard Madoff a fost condamnat la 150 de ani de inchisoare

29 Iun 2009   •   00:00

AFP a anunţat că Bernard Madoff a fost condamnat la 150 de ani de închisoare.



Judecătorul unui tribunal din New York a acordat pedeapsa maximă, 150 de ani de închisoare,  solicitată de procurori în cazul de fraudă de mai multe zeci de miliarde de dolari al lui Bernie Madoff.

Madoff, în vârstă de 71 de ani, a aşteptat sentinţa cu mâinile încrucişate, în timp ce asistenţa prezentă în sala de judecată a izbucnit în urale.

Madoff a prezentat scuze victimelor escrocheriei sale, afirmând că va trebui să "trăiască cu această durere" tot restul vieţii sale.

Afaceristul american a recunoscut în martie că a derulat o schemă piramidală cu fonduri de 65 de miliarde de dolari, pe parcursul a 20 de ani, în care a folosit banii noilor clienţi pentru a plăti profituri fictive investitorilor anteriori.

Madoff a pledat vinovat în martie la 11 capete de acuzare, inclusiv fraudă, spălare de bani şi sperjur.

În urma scandalului legat de frauda comisă de Madoff, Comisia Europeană a luat decizia de a propune înăsprirea reglementărilor privind depozitarii fondurilor mutuale.

×
Subiecte în articol: externe