Avertismentul lui Biden, transmis joi în cadrul unei convorbiri telefonice cu premierul Benjamin Netanyahu, a urmat unui atac israelian mortal asupra lucrătorilor umanitari de la World Central Kitchen, notează Reuters.
Israelul a declarat că atacul a fost o greșeală.
Președintele american, un susținător al Israelului, a rezistat presiunilor de a suspenda ajutorul sau de a opri transportul de arme către această țară. Avertismentul său a marcat prima dată când a amenințat că ar putea condiționa ajutorul, o evoluție care ar putea schimba dinamica războiului de aproape șase luni.
Biden "a precizat în mod clar necesitatea ca Israelul să anunțe și să pună în aplicare o serie de măsuri specifice, concrete și măsurabile pentru a rezolva problema daunelor provocate civililor, a suferințelor umanitare și a siguranței lucrătorilor umanitari", a declarat Casa Albă cu privire la convorbirea telefonică a liderilor.
Aceasta a precizat că apelul a durat aproximativ 30 de minute.
Președintele "a precizat că politica americană în ceea ce privește Gaza va fi determinată de evaluarea noastră cu privire la acțiunea imediată a Israelului cu privire la aceste măsuri", a arătat Casa Albă într-un comunicat.
Washingtonul este principalul furnizor de arme al Israelului, iar administrația Biden i-a asigurat în cea mai mare parte un scut diplomatic la Națiunile Unite.
În cadrul unui briefing după convorbire, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby, a refuzat să detalieze orice schimbări specifice pe care SUA le-ar face în politica sa față de Israel și Gaza. El a spus doar că Washingtonul speră să vadă un anunț privind măsurile israeliene în "orele și zilele următoare".
Sugerând că o schimbare a politicii americane față de Gaza este posibilă dacă Israelul nu abordează situația umanitară din enclava palestiniană, Biden și-a canalizat propria frustrare, împreună cu presiunea tot mai mare din partea bazei sale politice de stânga din Partidul Democrat, pentru a opri crimele și a atenua foamea în rândul civililor nevinovați.
Întrebat despre posibile schimbări în politica americană, purtătorul de cuvânt al lui Netanyahu, Tal Heinrich, a declarat pentru Fox News: "Cred că este ceva ce Washingtonul va trebui să explice".
Ulterior, Casa Albă a salutat măsurile luate de Israel de a deschide portul Ashdod și punctul de trecere Erez pentru a crește livrările de asistență umanitară și de a intensifica livrările din Iordania direct în Gaza.
Luni, Israelul a lansat un atac care a ucis șapte lucrători ai grupului World Central Kitchen, fondat de celebrul bucătar Jose Andres. Andres a declarat miercuri, într-un interviu acordat Reuters, că atacul israelian a vizat lucrătorii săi umanitari "sistematic, mașină cu mașină".
(sursa: Mediafax)