Această „linie de salvare” pentru ucraineni fusese blocată luni întregi în Congresul SUA, de către republicanii lui Trump. Sprijinul vine însă mult mai târziu decât spera Ucraina, rămasă fără muniție în fața unei iminente ofensive rusești, și nu există nicio garanție că acest ajutor acordat de SUA nu va fi și ultimul.
Atât oficialii, cât și experții occidentali sunt de acord că noile proiectile de artilerie, rachetele de precizie, ghidate, și sistemele de apărare aeriană vor schimba, în viitorul apropiat, perspectivele militare ale Ucrainei.
„Prin impulsul primit în urma acestui sprijin militar, atât din punct de vedere practic, cât și psihologic, ucrainenii vor fi pe deplin capabili să se descurce în 2024 și să perforeze opinia arogantă a lui Putin, conform căreia timpul este de partea lui!”, preciza directorul CIA, William Burns, la scurt timp după deblocarea ajutorului american în Congresul SUA.
Muniția, interceptorii pentru sistemele de apărare aeriană și armele cu rază lungă de acțiune pot începe să plece spre Ucraina în câteva zile, de îndată ce proiectele de lege vor intra în vigoare, au declarat, la rândul lor, oficialități ale administrației Biden. Nu vor mai exista întârzieri sau blocaje din partea SUA, au confirmat aceleași surse.
După mai bine de doi ani de la începerea invaziei Rusiei, Ucraina a pierdut teritorii în partea de est a țării, iar forțele Moscovei și-au intensificat bombardamentele asupra orașelor și localităților din spatele liniilor de front, pe fondul încetinirii asistenței militare occidentale către Kiev.
Ajutorul pentru Ucraina a fost blocat timp de câteva luni, din cauza obiecțiilor formulate de congresmenii republicani radicali din Camera Reprezentanților a Congresului SUA.
Sâmbătă, Camera a aprobat un pachet legislativ de 95 de miliarde de dolari, care prevede asistență de securitate pentru Ucraina, Israel și Taiwan. Pachetul se îndreaptă acum spre Senat și se așteaptă să fie adoptat săptămâna aceasta, urmând să fie semnat apoi rapid de președintele Joe Biden.
Între timp, administrația Biden finalizează următorul pachet de asistență pentru Ucraina, astfel încât să poată anunța noua tranșă de ajutor, imediat după ce actualul proiect de lege va intra în vigoare, răspunzând astfel nevoilor urgente ale Kievului pe câmpul de luptă, a dezvăluit pentru Reuters un oficial de la Casa Albă, care a vorbit sub acoperirea anonimatului.
Întârziere costisitoare
Întârzierea aprobării noului sprijin s-a dovedit extrem de costisitoare pentru Kiev.
„Ajutorul vine mult prea târziu, deoarece lipsa de echipamente a dus la pierderea inițiativei de către Ucraina, în octombrie 2023”, remarcă Katerina Stepanenko, analist pe spațiul rusesc, la Institutul pentru Studiul Războiului.
Din octombrie, Ucraina a pierdut 583 de kilometri pătrați de teritoriu în fața forțelor ruse, în mare parte din cauza lipsei de artilerie, afirmă Stepanenko, adăugând că Moscova a avut astfel suficient timp să se pregătească pentru operațiunile ofensive ce vor fi lansate, cel mai probabil, la sfârșitul primăverii sau începutul verii.
În aceste condiții, armata ucraineană ar trebui să fie capabilă să folosească muniția - în special rachetele ATACMS, interceptoarele de apărare aeriană și obuzele de artilerie - „aproape imediat”, susține viceamiralul în retragere Robert Murrett, de la Institutul pentru Politică de Securitate și Drept de la Universitatea Syracuse, citat de Reuters.
De altfel, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a cerut în mod special ATACMS, rachete ghidate cu rază lungă de acțiune, care permit Ucrainei să lovească ținte precum posturile de comandă rusești și depozitele de arme din Crimeea.
Președintele Comisiei de Informații a Senatului, Mark Warner, a anunțat, la emisiunea „Face the Nation”, de la CBS, că echipamentele militare, inclusiv ATACMS cu rază lungă de acțiune, ar trebui să se afle „în tranzit până la sfârșitul săptămânii”, cu condiția ca și Senatul să adopte legislația.
De asemenea, Ucraina ar trebui să primească mai multe rachete pentru sistemul de apărare aeriană „Patriot”, care s-a dovedit eficient contra atacurilor cu rachete și drone ale rușilor.
Recent, Riki Ellison, fondatorul Alianței pentru Apărarea Antirachetă, afirma că producătorii de armament din SUA au accelerat producția de rachete pentru sistemele de apărare „Patriot” pentru a satisface actuala cerere și ar trebui să fie gata rapid să livreze aceste echipamente.
Incertitudine apăsătoare
După 2024, Kievul se va confrunta însă cu o nouă incertitudine apăsătoare.
Principala teamă a liderilor ucraineni pare să fie posibila realegere a fostului președinte american Donald Trump, care și-a exprimat în repetate rânduri scepticismul față de sumele mari acordate Ucrainei și a pus la îndoială capacitatea industriilor de apărare americană și europeană de a crește rapid producția de armament.
Trump a câștigat nominalizarea republicană în martie și se va confrunta cu democratul Joe Biden în alegerile prezidențiale din 5 noiembrie. Fostul președinte și republicanii radicali din Congresul SUA se opun acordării de noi ajutoare Ucrainei, cu excepția unui eventual împrumut.
În aceste condiții, Ucraina trebuie să folosească anul 2024 pentru a-și reface forțele pentru un război lung, susțin o serie de analiști militari occidentali. Concomitent, spun ei, obiectivul Europei ar trebui să fie acela de a umple un viitor gol lăsat de Statele Unite, în cazul în care americanii nu vor mai aproba o altă tranșă de ajutor militar.
Deocamdată, noul pachet de asistență acordat de Washington ar putea avea un puternic efect de semnal, nu doar în privința moralului ucrainenilor, ci și pentru ca alți aliați ai SUA să contribuie cu ajutoare
„Dacă America merge prima, atunci alte țări se simt mult mai confortabil să adauge la acest sprijin!”, este de părere Jeffrey Pryce, avocat în drept internațional și analist principal la Institutul de politică externă de la „Johns Hopkins School of Advanced International Studies”.
Iar Kievul trebuie să profite din plin de acest moment, deoarece, la anul, situația se poate schimba radical, prin reîntoarcerea la Casa Albă a imprevizibilului Trump.