x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Bill Clinton despre Obama: "Acum câţiva ani ne-ar fi adus cafeaua"

Bill Clinton despre Obama: "Acum câţiva ani ne-ar fi adus cafeaua"

11 Ian 2010   •   00:00
Bill Clinton despre Obama: "Acum câţiva ani ne-ar fi adus cafeaua"

Bill Clinton s-a aflat în centrul unor critici legate de rasism după ce a fost acuzat că l-a denigrat pe Barack Obama. Fostul preşedinte este acuzat că ar fi susţinut în timpul cursei primare democratice că "acum câţiva ani, acest tip ne-ar fi adus cafeaua" cu referire la actualul şef de stat american.



Se susţine că el ar fi făcut declaraţiile rasiste în timpul unei convorbiri telefonice cu senatorul Teddy Kennedy, influent om de stat, la care a apelat pentru a-i susţine soţia, Hillary Clinton, în timpul bătăliei de nominalizare în 2008 , scrie antena3.ro. Apelul însă l-ar fi ofensat pe senatorul Kennedy, care s-a convins astfel să îl susţină pe Obama în cursa pentru Casa Albă.

Clinton a fost cândva apreciat de admiratorii afro-americani ca fiiind "primul preşedinte negru" american.

Acuzaţiile sunt incluse în cartea Game Change, despre alegerile prezidenţiale, care va fi publicată curând. Cartea mai pretinde că doamna Clinton, acum în cabinetul lui Obama, era nerăbdătoare să profite de zvonurile privind trecutul legat de droguri al rivalului său, dar a fost convinsă de staff să renunţe.

De asemenea, liderul democrat de Senat a fost şi el implicat în cometarii rasiste în timpul campaniei la adresa lui Obama, fiind citat în carte. Liderul majorităţii din Senat Harry Reid şi-a cerut scuze pentru că l-a descris pe senatorul Obama ca "deschis la culoarea pielii" şi "fără dialect de negru (negro în original, considerat termen ofensator), decât dacă vrea".

El a declarat acum că "regretă profund o alegere atât de proastă a cuvintelor. Îmi cer scuze pentru ofensarea vreunui american sau a tuturor, în special a afro-americanilor, pentru comentariile mele nepotrivite".

×
Subiecte în articol: externe