El atrage de multe ori atenția asupra amenințărilor existențiale ale lumii, cum ar fi schimbările climatice și viitoarele pandemii.
Cu toate acestea, miliardarul este încă „foarte optimist” cu privire la viitorul umanității. Referitor la provocările cu care se confruntă generațiile de acum și cele viitoare, Gates spune că urmașii noștri vor fi mai norocoși.
„Sunt încă foarte optimist că ar fi mult mai bine să te naști peste 20 de ani, peste 40 de ani, peste 60 de ani, decât oricând în trecut”, a spus Gates într-un interviu pentru Institutul Lowy, un think tank din Sydney, Australia, citat de cnbc.com.
"Lumea este plină de tendințe descurajatoare, cum ar fi răspunsul global inadecvat la pandemia de Covid-19, eșecurile guvernelor de a-și îndeplini obiectivele declarate pentru combaterea schimbărilor climatice și polarizarea politică din SUA", remarcă Bill Gates.
În octombrie 2022, un sondaj Gallup a arătat însă că 42% dintre americani cred că tinerii de astăzi vor avea un standard de viață mai bun decât părinții lor, mult mai puțini față de 60% în 2019. De asemenea, nivelul de optimism se află la cel mai scăzut nivel din ultimele trei decenii.
„Este ușor să ai o viziune negativă asupra unora dintre aceste tendințe decât să privești lucrurile realist”, contracarează Gates.
El a subliniat progresele din sănătate, menționând că ratele mortalității globale pentru copiii cu vârste sub 5 ani au fost reduse la jumătate în ultimele două decenii.
„Vom vindeca obezitatea, vom vindeca cancerul, vom eradica poliomielita”, este de părere miliardarul american.
El a lăudat potențialul pentru dezvoltarea energiei verzi ieftine și eficiente din ultimii ani și progresele tehnologice care permit dezvoltarea educației și sănătății. „Cantitatea de IQ din lume care este educată, calitatea instrumentelor pe care le avem pentru a ne impulsiona inovația, fie că este vorba despre sănătate, energie sau educație, acestea sunt lucruri fantastice. Privind mai departe în istorie, este clar că lucrurile continuă să se îmbunătățească”, a afirmat acesta.
„Gândiți-vă „OK, unde eram acum 300 de ani?””, s-a întrebat el, observând că durata medie de viață a oamenilor s-a îmbunătățit considerabil în ultimele trei secole. În 1700, o persoană trăia în medie sub 40 de ani. Speranța de viață în prezent în SUA este de 76,1 ani.
„Nu conta dacă erai rege sau sărac, mortalitatea infantilă era la cote ridicate iar nivelul de aflabetizare era extrem de scăzut. Așadar, amploarea inovației umane de-a lungul timpului... este o poveste fenomenală”, explică Gates.
Comentariile lui reflectă un optimism similar exprimat, în 2022, de miliardarul Charlie Munger, care a deplâns faptul că oamenii sunt acum mai puțin fericiți decât în vremurile extrem de dificile din trecut. „Toată omenirea este de cinci ori mai bine decât înainte”, a argumentat Munger.
Nu există însă garanții că inovația va avea rezultate pozitive, a remarcat Gates: "Evoluția tehnologică și științifică poate duce la progrese periculoase, cum ar fi armele nucleare sau bioterorismul. Modernitatea vine și cu unele riscuri. Dar, în general, sunt foarte optimist.”