Biserica din University Street, din sudul oraşului Belfast, care a oferit adăpost celor peste 100 de ţigani români ale căror locuinţe au fost ţinta unor atacuri rasiste, a fost la rândul său atacată în cursul nopţii, geamurile acesteia fiind sparte cu pietre, relatează Irish Times în ediţia electronică.
"Am ajuns aici la ora 07.00 şi am găsit mai multe geamuri sparte în faţă şi la uşa de la intrare. (...) Peste tot înăuntru şi afară erau împrăştiate pietre şi desigur cioburi de sticlă", a declarat pastorul Malcolm Morgan.
Pastorul a precizat că biserica nu a mai fost atacată niciodată în acest fel, dar că o legătură a acestui eveniment cu adăpostirea celor 22 de familii de ţigani români este o pură speculaţie.
"Ar fi uşor de presupus că a fost cineva care nu a fost mulţumit de acţiunea noastră cu românii, dar sunt doar presupoziţii. (...) Toată săptămâna trecută nu am primit decât comentarii pozitive - foarte multe emailuri şi localnici care ne-au mulţimut - aşa că am fost foarte surprins azi-dimineaţă", a precizat acesta, adăugând că nu regeretă ceea ce a făcut pentru muncitorii imigranţi.
"Sunt absolut încântat că noi ca biserică am putut ajuta săptămâna trecută şi am face la fel şi mâine", a adăugat el.
Serviciul de poliţie din Irlanda de Nord a deschis o anchetă în cazul atacurilor asupra bisericii.
Mediafax
Citește pe Antena3.ro