x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Boeing a primit o comandă de 18,6 miliarde de dolari de la Qatar Airways

Boeing a primit o comandă de 18,6 miliarde de dolari de la Qatar Airways

07 Oct 2016   •   20:51
Boeing a primit o comandă de 18,6 miliarde de dolari de la Qatar Airways
Sursa foto: boeing.com

Compania aeriană Qatar Airways şi constructorul aeronautic american Boeing au anunţat vineri un contract pentru 100 de avioane cu o valoare de catalog de 18,6 miliarde de dolari, una dintre cele mai mari comenzi pentru avioane comerciale făcute vreodată, transmite Reuters.

Tranzacţia include o comandă fermă pentru 30 de aparate Boeing 787-9 Dreamliner şi 10 aparate Boeing 777-300ER cu o valoare de catalog de 11,7 miliarde de dolari. De asemenea, Qatar Airways a semnat o scrisoare de intenţie pentru un număr de 60 de avioane Boeing 737 MAX 8, cu o valoare de catalog de 6,9 miliarde de dolari.

Valoarea totală a comenzilor făcute de Qatar Airways se bazează pe preţul de catalog al aparatelor. În mod normal, companiile aeriene obţin reduceri semnificative de preţ pentru comenzile mari.

Această comandă va ajuta Boeing să îşi umple carnetul de comenzi într-un an în care vânzările grupului american au încetinit ca urmare a competiţiei de preţuri cu rivalul european Airbus.

Potrivit unor surse din apropierea discuţiilor, anunţarea acestei comenzi a fost întârziată de Guvernul din Qatar în încercarea de a urgenta aprobarea de către autorităţile americane a planurilor Qatarului privind achiziţionarea de avioane de vânătoare produse de Boeing.

Sursa: AGERPRES

×
Subiecte în articol: Boeing 777 qatar airways boeing