x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Bolt ajunge la o capitalizare de 7,4 miliarde de euro

Bolt ajunge la o capitalizare de 7,4 miliarde de euro

11 Ian 2022   •   11:05
Bolt ajunge la o capitalizare de 7,4 miliarde de euro

Cea mai mare platformă europeană de mobilitate, Bolt, a adunat 628 milioane de euro de la fondurile Sequoia Capital şi Fidelity Management and Research Co. Astfel, start-up-ul estonian ajunge la o capitalizare de 7,4 miliarde de euro, scrie Reuters.

"Ne extindem toate cele cinci linii de produse extrem de rapid, investim în cercetare şi dezvoltare şi ne lansăm în noi oraşe. În multe cazuri am fost forţa conducătoare care a dus la scăderea preţurilor pentru consumatori. Din prima zi ne-am concentrat pe a avea cele mai mici preţuri. Am oferit preţuri substanţial mai mici decât oricine altcineva din industrie şi ne aşteptăm ca acest lucru să continue", spune directorul general Bolt, Markus Villig.

Bolt era evaluat la 4 miliarde de euro în 2021. Compania are circa 100 de milioane de utilizatori în 45 de ţări şi în peste 400 de oraşe din Europa şi Africa.

Compania mai oferă servicii de micromobilitate, închiriere de trotinete electrice, transport de mâncare şi de produse alimentare, prin aplicaţia Bolt Food şi de livrare de produse alimentare şi non-alimentare, prin Bolt Market.
În România, oferă servicii de transport la cerere în 22 de oraşe.

Rivalul Bolt pe piața de ride-haiiling este compania americană Uber,  iar pe piața livrăriilor de mâncare rivalii sunt  Just Eat Takeaway.com şi DoorDash

×
Subiecte în articol: bolt