x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Boris Johnson s-a întâlnit cu liderii juntei din Thailanda în perspectiva unor acorduri după Brexit

Boris Johnson s-a întâlnit cu liderii juntei din Thailanda în perspectiva unor acorduri după Brexit

12 Feb 2018   •   15:27
Boris Johnson s-a întâlnit cu liderii juntei din Thailanda în perspectiva unor acorduri după Brexit

 Ministrul de externe britanic Boris Johnson s-a întâlnit luni cu liderii juntei din Thailanda, ca parte a unui turneu de patru zile în Asia, relatează dpa. 

În prima sa vizită în Thailanda, Johnson s-a întâlnit cu premierul Prayut Chan-o-cha şi cu ministrul de externe Don Pramudwinai pentru a discuta despre cooperarea bilaterală în privinţa tehnologiei financiare, sectorul aerospaţial şi securitatea cibernetică, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului thailandez, Werachon Sukondhapatipak. 

Vizita lui Johnson vine la două luni după ce Uniunea Europeană şi-a anunţat decizia de a relua legăturile cu Thailanda după o perioadă în care relaţiile au fost suspendate ca răspuns la o lovitură de stat din 2014. 

Ministrul de externe italian Angelino Alfano a vizitat Thailanda săptămâna trecută, iar un oficial al Ministerului de Externe francez, Jean-Baptiste Lemoyne, a ajuns de asemenea la Bangkok luni. 

Analiştii politici consideră vizita lui Johnson ca făcând parte dintr-o serie de eforturi pentru a diversifica legăturile comerciale ale Marii Britanii cu Asia după referendumul din 2016 în favoarea ieşirii din UE. 

"Marea Britanie a acţionat rapid pentru a relua angajamentul ministerial la nivel înalt cu Thailanda, după decizia UE de a restabili legături politice depline în decembrie", a spus Nigel Gould-Davies, profesor de relaţii internaţionale la Universitatea Mahidol din apropiere de Bangkok. 

"Acest lucru reflectă aspiraţia de a dezvolta agenda globală a Marii Britanii după Brexit", a adăugat Gould-Davies.

Înainte de vizita la Bangkok, Johnson s-a întâlnit cu liderul de facto din Myanmar, Aung San Suu Kyi, la Naypyidaw duminică pentru a discuta despre criza refugiaţilor rohingya.

AGERPRES

×