x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe BP câştigă cel mai mare zăcământ petrolier din Irak

BP câştigă cel mai mare zăcământ petrolier din Irak

01 Iul 2009   •   00:00

Un consorţiu condus de BP a câştigat dreptul de exploatare al celui mai mare zăcământ petrolier din Irak - singurul succes străin în cadrul unei licitaţii televizate.



Companiile petroliere internaţionale au fost lăsate deoparte de ministerul irakian al petrolului care a cerut să îşi reducă comisionul pe care îl colectează pe fiecare baril extras, pe contractele de peste 20 de ani.

BP şi Compania Naţională Petrolieră Chineză au reuşit să câştige abia după ce consorţiul a acceptat să scadă taxa de la 3.99 lire steriline la 2 dolari per baril.

Exxon-Mobil era favoritul în a exploata cele 17,8 miliarde de barili din Rumaila , dar compania a refuzat să accepte taxele mici impuse de ministerul petrolului.

Hussain al-Shahristani, ministrul petrolului, a explicat că BP şi CNPC au fost singurele care au acceptat cifra impusă.

"Principalul nostru obiectiv este să creştem producţia de ţiţei de la 2,4 milioane de barili pe zi la peste patru milioane în următorii cinci ani".

antena3.ro

×
Subiecte în articol: externe