x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ce i-a scris asasinul norvegian Breivik, din închisoare, teroristei nr. 1 a Germaniei

Ce i-a scris asasinul norvegian Breivik, din închisoare, teroristei nr. 1 a Germaniei

de Robert Veress    |    19 Noi 2012   •   15:58
 Ce i-a scris asasinul norvegian Breivik, din închisoare, teroristei nr. 1 a Germaniei
Sursa foto: ODD ANDERSEN/AFP
Asasinul în masă norvegian Anders Breivik (33 de ani) i-a scris, din închisoare, teroristei nr. 1 a Germaniei, Beate Zschäpe (37 de ani). Ultima supraviețuitoare a celulei teroriste neo-naziste National Socialist Underground, Zschäpe este, la rândul său, în arestul Poliției din Köln, unde așteaptă verdictul în procesul în care este acuzată de complicitate la 10 asasinate. Breivik o laudă pentru crimele sale și îi sugerează că ar trebui să fie mândră de ele, să arate lumii acest lucru și să facă propagandă principiilor conservatoare ce au determinat-o să acționeze.
Scrisoarea, având trei pagini, a fost expediată pe data de 7 mai, înaintea încheierii procesului lui Breivik, acesta aratând că se așteaptă la o condamnare pe viață (deși legislația norvegiană prevede maximum 25 de ani de închisoare). Epistola, redactată în engleză, la calculator și semnată de mână, a fost interceptată de autorități și nu a ajuns la destinație, informează cotidianul Der Spiegel, care a obținut documentul, publicând extrase din acesta.
„Dragă soră Beate!”, începe Breivik. „Sper că ești fluentă în engleză. Dacă nu, sper că dorești să înveți această limbă. (…) Dacă vei sfârși prin a fi condamnată din cauza dovezilor copleșitoare, atunci ai putea ajunge în punctul în care să îți faci cunoscute motivațiile politice. Este clar că ești, într-adevăr, o militantă naționalistă, care a ales să contribuie în acest mod și care va fi văzută, de mulți, ca o eroină a rezistenței naționaliste, ce a acționat curajos, făcând tot ce i-a stat în putință și sacrificând totul, pentru stoprarea multiculturalismului și a islamizării Germaniei”.
Norvegianul are, însă, și o critică la adresa „surorii” sale din Germania. El consideră că ținta lor principală ar trebui să fie elitele care promovează multiculturalismul și nu minoritarii. În iulie 2011, Breivik a atacat un campus al tinerilor partidului Laburist, de centru-stânga, ucigând 77 de persoane din „elita” norvegiană. Organizația lui Zschäpe a ucis mai mulți turci și greci naturalizați în Germania, dar a comis atentate teroriste și jafuri armate.
Spre final, Breivik revine la tonul empatic: „Pot doar să-mi imaginez cât îți este de greu singură. Suntem amândoi printre primele picături ale unei furtuni puternice, purificatoare, ce se apropie de Europa. (…) Ar trebui să fii extrem de mândră de ceea ce ai realizat”. Breivik arată, în încheiere, că va face față detenției, păstrându-și mentalul puternic prin meditații și rugăciune și o invită pe Zschäpe să-i scrie, pentru sprijin moral.
Procuratura germană a trimis-o în judecată pe Beate Zschäpe abia la sfârșitul săptămânii trecute.

×