observator.tv
Autoritățile franceze au anunțat că își vor exercita dreptul de veto asupra acordului comercial dintre UE și Marea Britanie dacă nu vor fi stabilite măsuri clare, după cum a anunțat secretarul de stat pentru afaceri europene, Clement Beaune, citat de AFP.
Acesta spune că există un riscul ca cele două părți să nu ajungă la o înțelegere.
Discuțiile post-Brexit se prelungesc de multe luni, din cauza unor neînțelegeri ivite pe mai multe aspecte, dintre care pescuitul este un punct fierbinte.
"Dacă nu va exista un acord bun, ne vom opune. Fiecare ţară are dreptul de veto, aşa că este posibil. Vreau să le transmit pescarilor noştri, producătorilor noştri, cetăţenilor, că nu vom accepta un acord cu termeni necorespunzători", a declarat oficialul francez.
Perioada de tranziție pentru ieșirea Regatului Unit din UE se încheie la 31 decembrie 2020. Dacă până atunci nu se va ajunge la un acord comercial între blocul comunitar și UK, se vor fi aplica regulile Organizației Mondiale a Comerțului (OMC).
Doi copii, de 5 și 7 ani, au fost duși sâmbătă la Spitalul Grigore Alexandrescu, după ce au inhalat fum în timpul unui incendiu produs în sectorul 1 al Capitalei.
Incendiul s-a produs într-o cameră la...
Jurnalistul Larry King, cunoscut om de televiziune în SUA, a murit, sâmbătă, la vârsta de 87 de ani. În urmă cu câteva săptămâni, el fusese confirmat cu COVID-19.
Legendarul Larry King, în vârstă de 87 d...
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, susține că pregătirea remedială pentru recuperarea orelor pierdute de elevi în timpul cursurilor online va fi de cinci ore/săptămână. El a anunțat că orele în sistem hib...
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, susține că are asigurări că vaccinarea angajaților din învățământ va începe înainte de 8 februarie, dată la care începe semestrul al doilea.
„Am asigurarea...
Procesul în Senatul SUA care îl vizează pe fostul preşedinte Donald Trump, inculpat pentru "instigare la insurecţie", va începe pe 8 februarie, potrivit agenţiei Associated Press.
Senatorul Chuck Schumer,...
Carantina în localitatea Dumbrăvița din județul Timiș va fi prelungită cu 7 zile, după ce autoritățile au constatat că nu a scăzut rata de infectare cu Covid-19.
„Având în vedere faptul că, în...
Premierul Florin Cîțu a anunțat sâmbătă că Guvernul își păstrează obiectivul de a vaccina până la sfârșitul lui septembrie 10,4 milioane de români și susține că până ân 29 martie vor fi imunizați...
Ziua Unirii Principatelor, 24 ianuarie, va fi marcată duminică în garnizoanele din țară prin ceremonii militare și religioase, dar fără ca participanții să se prindă în Hora Unirii, a anunțat Ministerul...
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate în România 2.719 noi cazuri de Covid și 94 de decese la pacienți confirmați cu noul coronavirus, informează, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică.
Până...
Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) susține că informațiile care circulă online, potrivit cărora virusul SARS-CoV-2 nu ar fi fost încă izolat în...
Ofițerul desemnat cu coordonarea activităților de prevenire și combatere a efectelor pandemiei la nivelul Poliției Capitalei este cercetat de conducerea Poliției Române după ce ar fi fost prins într-un...
Europa e împărţită în două tabere: cea pro-paşaport COVID şi cea care se opune introducerii unui certificat de vaccinare.
Din prima categorie fac parte statele care depind de turism şi care-şi doresc să se...
Fondatorul Microsoft, Bill Gates, a anunțat pe Twitter că s-a vaccinat anti-Covid. Miliardarul a publicat și o fotografie în care este surprins momentul în care primește prima doză a vaccintului.
„Unul...
Între 150 și 200 de menbri ai Gărzii Naționale care au asigurat, la Washington, securitatea la învestirea președintelui Joe Biden, au fost depistați pozitiv la noul coronavirus, a declarat un oficial american,...
Agenția pentru Protecția Mediului București a anunțat că, începând de vineri seara până sâmbătă dimineața, au fost înregistrate creșteri ale poluanților monitorizați în Capitală. Astfel,...