Guvernul de la Londra a anunţat miercuri că negocierile cu Bruxelles-ul privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană (UE) vor fi reluate la 9 noiembrie, nu la 8 noiembrie aşa cum declarase iniţial ministrul britanic pentru Brexit, David Davis, transmite AFP.
Negociatorul-şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, şi ministrul David Davis 's-au pus de acord astăzi să se întâlnească în 9 şi 10 noiembrie', a indicat Ministerul britanic pentru Brexit.
David Davis declarase luni în parlamentul britanic că a şasea rundă de negocieri consacrate Brexit-ului se va desfăşura în perioada 8 - 10 noiembrie. Începerea acestei noi runde de negocieri cu UE va fi aşadar amânată cu o zi faţă de calendarul iniţial.
Oficialul britanic a adăugat că aceste discuţii vor reprezenta 'prima ocazie de a analiza starea lucrurilor' după summitul UE din 19-20 octombrie de la Bruxelles şi că Londra doreşte intensificarea negocierilor.
Cele trei dosare prioritare sunt factura 'divorţului' dintre UE şi Marea Britanie, drepturile cetăţenilor europeni de pe teritoriul britanic şi ale cetăţenilor britanici din UE post-Brexit şi problema frontierei dintre Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord.
La summitul din 19-20 octombrie, liderii statelor membre au dat undă verde începerii pregătirilor pentru un acord privind viitoarele relaţii comerciale între UE şi Marea Britanie. AGERPRES