Britanicii sunt printre cei mai urâţi oameni din lume, potrivit unui site de anunţuri matrimoniale, unde sunt acceptaţi pentru înscrieri doar "oamenii frumoşi", a informat Reuters.
Mai puţin de unul din opt bărbaţi şi doar trei din 20 de femei care au dorit să se înscrie pe site-ul BeautifulPeople.com au fost acceptaţi, potrivit reprezentanţilor site-ului.
Bărbaţii suedezi s-au dovedit a fi cei mai atrăgători, 65% dintre cei care s-au înscris fiind şi acceptaţi. Norvegiencele sunt considerate cele mai frumoase femei, 76% dintre cele care s-au înscris pe site fiind acceptate.
Sistemul de acceptare a noilor membri pe site-ul BeautifulPeople.com este simplu. Cei care doresc să se înscrie trimit o poză şi o scurtă descriere. În următoarele 48 de ore, membrii site-ului votează care dintre cei care vor să se înscrie vor fi acceptaţi. Opţiunile de vot sunt - "Da, cu siguranţă", "Hmm, da, ok", "Hmm, nu prea", "Nu, cu siguranţă nu".
Site-ul a fost lansat în 2002, în Danemarca, şi s-a extins la nivel global luna trecută. Din 2002 şi până în prezent, site-ul a respins 1,8 milioane de oameni, din 190 de ţări, acceptând doar 360.000.
"Cred că Marea Britanie se află în partea inferioară a clasamentului, deoarece britanicii nu au mare grijă de aspectul lor şi sunt delăsători în ceea ce priveşte silueta lor. Pe lângă brazilieni sau scandinavi, britanicii nu sunt nici în formă şi nici strălucitori", a declarat Greg Hodge, Managing Director al site-ului.
Singurii care au obţinut mai multe respingeri decât bărbaţii britanici sunt ruşii şi polonezii, deşi rusoaicele au obţinut o rată de acceptare de 44%. (M.F.M.)
Citește pe Antena3.ro