x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Britanicii vor construi un zid care să-i ţină departe de refugiaţi

Britanicii vor construi un zid care să-i ţină departe de refugiaţi

07 Sep 2016   •   15:12
Britanicii vor construi un zid care să-i ţină departe de refugiaţi
Sursa foto: pixabay.com

Marea Britanie va începe în curând construcţia unui zid care va costa doua milioane de lire, în încercarea de a reduce fluxul migranţilor şi a refugiaţilor care traversează Canalul Calais, declară mai noul minister al refugiaţilor, scrie Russia Today.

Zidul înalt de patru metri va înlocui gardurile care nu au avut niciun efect în prevenirea migranţilor de a sări la bordurile camioanelor care se îndreaptă către port. Construcţia zidului, care va măsura un kilometru lungime şi care va ajunge până la port, va demara la începutul acestei luni.

Robert Goodwill, fost ministru al transporturilor până în iulie, când a trecut la conducerea noului Minister al Imigranţilor, a declarat marţi că proiectul face parte din acordul de 17 de milioane de lire dintre Marea Britanie şi Franţa care are în vedere consolidarea securităţii de la porturile Canalului Calais. Lucrările vor fi finalizate până la sfârşitul anului.

Asociaţia Britanică a Transportului Rutier de Marfă (UK’s Road Haulage Association) a criticat această decizie catalogând-o drept “o folosire jalnică a banilor contribuabililor”. Un purtător de cuvânt, citat de publicaţia deja amintită, este de părere că aceşti bani ar trebui folosiţi în creşterea securităţii de pe drumurile de acces şi nu în construirea zidului. Sute de şoferi de camion, proprietari de magazine, fermieri şi ofiţeri de poliţie au protestat pe drumul care duce spre portul Calais luni, pentru închiderea taberei de refugiaţi instalată acolo, care numără aproximativ 9 000 de oameni.

×