În lipsa notificării oficiale adresate Uniunii Europene, care ar permite Marii Britanii să părăsească blocul comunitar și, implicit, să deschidă negocierile în acest sens, primele semnale că liderii taberei Brexit bat în retragere par să sugereze că aceștia nu vor neapărat să plece din organizație, ci intenționează, mai degrabă, o reconfigurare a relației cu ceilalți 27 de parteneri europeni.
Unul dintre liderii marcanți al taberei care a forțat ieșirea din UE, conservatorul Boris Jonhson, a declarat, surprinzător, că Marea Britanie nu trebuie să se grăbească să părăsească UE. Conservatorul care a renunțat să candideze la un nou mandat la primăria Londrei pentru a coordona campania Brexit și a deveni premier în locul colegului său de partid, David Cameron, pare să militeze acum pentru un compromis care să permită menținerea avantajelor apartenenței la UE, concomitent cu diminuarea contribuției și responsabilităților Regatului Unit în interiorul blocului comunitar. La începutul anului, atunci când a început să conducă ofensiva Brexit, același Johnson dădea de înțeles că un vot pentru ieșirea din UE nu înseamnă neapărat retragerea din “clubul celor 28”, ci un puternic instrument pentru noi negocieri în relația dintre Londra și Bruxelles, în condițiile în care Marea Britanie avea deja un statul privilegiat în cadrul Uniunii, refuzând să devină membră a zonei euro și a spațiului Schengen. Mai mult, Regatul Unit deține un statut special în privința contribuțiilor la bugetul comunitar, iar instanțele britanice nu au ca referință cadrul juridic european.
UE trântește ușa în urma britanicilor
Perspectiva unui nou șantaj britanic și prelungirea la nesfârșit a dezbaterilor pe tema unui subiect ce ar putea avea un efect de domino în toată Europa i-a determinat pe membrii fondatori ai UE să adopte o poziție extrem de dură față de Londra. Miniștrii de Externe din Germania, Franța, Italia, Olanda, Belgia și Luxemburg au cerut Regatului Unit “să activeze cât mai rapid posibil” procedura de ieșire din UE. Ministrul francez de Externe, Jean-Marc Ayrault, a solicitat ca un nou premier să-l înlocuiască pe David Cameron, după ce acesta din urmă anunțase că rămâne în funcție până în octombrie, când îi va preda succesorului său sarcina de a negocia ieșirea din UE. La rândul său, președintele Parlamentului European, Martin Schulz, i-a cerut, ieri, lui Cameron să înceapă procedura de ieșire din blocul comunitar încă de marți, când este programat un summit european extraordinar. Citat de “Bild”, Schulz consideră că o perioadă de confuzie "ar duce la mai multă insecuritate, punând în pericol locurile de muncă". "Această atitudine de ezitare, pentru a face pur și simplu jocul tactic al conservatorilor britanici, ne afectează pe toți", a adăugat el. Furia liderilor UE este perfect explicabilă într-un moment în care euroscepticismul a atins cote alarmante. După Brexit ar putea urma "Frexit", "Nexit" sau "Czexit", în Franța, Olanda sau Cehia, unde formațiunile populiste și de extremă dreaptă așteaptă o scânteie pentru a iniția referendumuri similare
Potrivit Articolului 50 al Tratatului de la Lisabona, Regatul Unit trebuie să notifice Consiliului European intenția de a părăsi UE. Din acel moment, Marea Britanie și țările membre ale UE au la dispoziție doi ani pentru a negocia ieșirea din blocul comunitar.