x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Bulgaria, doi ani cu bugetul pe roşu

Bulgaria, doi ani cu bugetul pe roşu

24 Iun 2009   •   00:00
Bulgaria, doi ani cu bugetul pe roşu

Comisia Europeană şi-a modificat prognozele şi acum este de părere că finanţele publice ale Bulgariei vor fi pe roşu în anul acesta şi în cel următor, scrie astăzi, pe prima pagină, cotidianul bulgar Dnevnik. Dacă în aprilie Bruxellesul se aştepta ca economia bulgară să revină la anul, înregistrând o creştere de 1,5%, acum aşteptările sunt de un deficit bugetar de 0,5% în 2009 şi 0,3% în 2010.



Comisia Europeană face precizarea că aceste valori sunt valabile doar dacă Bulgaria nu-şi schimbă drastic politica monetară după alegerile de pe 5 iulie, notează Dnevnik, citat de Agerpres.

Într-un raport consacrat finanţelor publice ale celor 27 ţări-membre ale Uniunii se arată că principalul motiv pentru scăderea surplusului bugetar, înregistrată ani la rând de Bulgaria, îl reprezintă diminuarea veniturilor şi lipsa unui control ferm asupra cheltuielilor guvernamentale. În concluzie, experţii europeni recomandă guvernului bulgar o reducere şi mai mare a cheltuielilor, consemnează Dnevnik.

Unul din şase bulgari şi-a vândut votul la euroalegeri, titrează ziarele Sega şi Standart. Un raport al Coaliţiei civile pentru o alegere liberă şi democratică afirmă că 425.000 de alegători, sau 16,4% din totalul prezenţilor la urne, nu au votat cum le dictează conştiinţa, ci au primit bani de la forţele politice. Dacă folosim o scală de la 0 la 10 (unde 0 înseamnă un vot controlat pe deplin, iar 10 o libertate totală a alegerii), alegerile europene din Bulgaria vor primi 4,7. Iar toate valorile sub 5 arată că în ţară respectivă sunt probleme, a comentat analistul politic Antoni Gălăbov de la 'Transparency International'.

Din cotidianul Monitor aflăm că în următorii patru ani Bulgaria va deveni un adevărat şantier de autostrăzi. Cel puţin aşa afirmă primul-ministru Serghei Stanişev: în perioada 2009 - 2013 trebuie să se construiască 258 km de autostrăzi şi încă 84 km de drumuri principale. În plus, trebuie reconstruiţi 2650 km de drumuri europene, naţionale şi regionale, spune Stanişev. Valoarea totală a proiectelor se ridică la 2,1 mlrd. euro. Premierul Stanişev a mai declarat că în timpul mandatului guvernului său s-au construit 140 km de autostrăzi.

Novinar atrage atenţia cititorilor asupra celui mai fierbinte şi tragic subiect internaţional din ultimele zile: violenţele din Iran. 'Sofia nu a luat poziţie faţă de evenimentele sângeroase din Iran', scrie jurnalul, citându-l pe fostul premier Ivan Kostov, care acuză actuala puterea în lipsa de reacţie. 'Regimul ayatollahilor ucide, iar Ministerul bulgar de externe tace', a declarat Kostov, în opinia căruia socialiştii bulgari nu reacţionează deoarece regimul de la Teheran are sprijinul Moscovei.

×
Subiecte în articol: externe