x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Bulgarii şi-au făcut un WikiLeaks al lor

Bulgarii şi-au făcut un WikiLeaks al lor

de Sînziana Stancu    |    10 Dec 2010   •   17:30

Inspiraţi de Julian Assange, jurnalişti şi specialişti în IT şi în computere, precum şi  militanţi pentru libertatea presei bulgari au lansat ste-ul Balkanleaks, după celebrul model al site-ului de informaţii secrete WikiLeaks, care a declanşat acum două săptămâni un adevărat "11 Septembrie" împotriva diplomaţiei americane. 

"Urmând exemplul site-ului WikiLeaks, am lansat acest site pentru a promova transparenţa şi lupta contra legăturilor între crima organizată şi corupţia politică în statele din Balcani. Suntem ferm convinşi că nu suntem singuri în această luptă. Există mulţi oameni care vor să schimbe Balcanii odată pentru totdeauna şi care sunt gata să accepte provocarea. Le întindem o mână", scrie în pagina de primire a site-ului, citată de Novinite.com.

Pe lângă acest mesaj de întâmpinare, cei interesaţi cum să trimită în deplină siguranţă informaţiile pe care le deţin sunt postate instrucţiunile de rigoare, cu menţiunea expresă făcută de creatorii Balkanleaks că informaţiile trimise vor fi publicate în "deplină confidenţialitate"  şi "numai după ce vor fi verificate".

Fondatorii Balkanleaks au mai ţinut să precizeze că folosesc sistemul de computere TOR, care este foarte greu de urmărit de serviciile speciale, iar dacă se întâmplă ca un document să provină de la o instituţie sau chiar de la serviciile speciale, va fi imposibil ca expeditorul acestuia să fie identificat. WikiLeaks a folosit tot sistemul de computere TOR până în această vară.

Balkanleaks a început deja să publice documente cu caracter secret, informează în continuare Novinite.com, precizând că printre acestea se numără note de la întâlniri ale unor comisii parlamentare ţinute cu uşile închise, contracte din domeniul energiei, rapoarte ale Agenţiei de Stat pentru Securitate Naţională (DANS) şi Unităţii pentru Combaterea Crimei Organizate (GDBOP).

"Dacă deţii orice fel de documente confidenţiale legate de politică sau subiecte din lumea infracţională şi financiară şi vrei să le împărtăşeşti presei, sigur şi în mod anonim, poţi folosi serverul nostru securizat şi criptat. Noi vom revizui documentele şi le vom publica după verificarea informaţiei", îşi îndeamnă fondatorii Balkanleaks "clienţii". Ei au explicat că au hotărât să lanseze acest site văzând cum WikiLeaks s-a concentrat asupra "războiului" său cu SUA, ajungând la concluzia că, în Bulgaria,  "cineva trebuie să se ocupe de scandalurile la nivel local".

×