Victorie nesperata pentru premierul israelian, plecat la Marea Poarta americana in cautarea unui sprijin pentru planul sau unilateral de retragere din Fasia Gaza, atat de contestat in Israel si de catre palestinieni.
Miercuri, la Washington, Bush a dat unda verde planului care presupune pastrarea unor parti din Cisiordania, apreciind ca revenirea la frontierele din 1949 este nerealista. Pentru Bush, planul lui Sharon este âistoric si curajos".ISTORIE. Nici un alt presedinte american n-a facut declaratii de-o asemenea importanta in intampinarea pozitiei Israelului, ceea ce marcheaza, potrivit analistilor, o schimbare istorica a politicii de decenii a SUA fata de Orientul Mijlociu. Si asta, pentru ca administratiile anterioare apreciau coloniile evreiesti din teritoriile palestiniene drept obstacole in calea pacii. Jimmy Carter le-a declarat chiar ilegale. In plus, Bush a exclus, in declaratia sa, reintoarcerea refugiatilor palestinieni in Israel, spunand ca statul palestinian are sanse sa fie creat âdaca palestinienii vor lupta contra terorismului".
CAMPANIE IN SUA. Analistii sunt de parere ca sustinerea pentru proiectele lui Sharon va conveni alegatorilor conservatori si evrei ai lui Bush, dar va inflama lumea araba si va complica eforturile pentru stabilizarea Irakului. De altfel, palestinienii s-au declarat revoltati de sprijinul fara echivoc al lui Bush pentru Sharon si au proclamat dreptul de reintoarcere a refugiatilor palestinieni in Israel si teritoriile lor, afirmand ca nu exista pace cu israelienii fara incetarea totala a colonizarii si ocupatiei evreiesti.
Marina Constantinoiu
UE nu vrea schimbari unilaterale
Reactia Uniunii Europene la discutiile de la Washington e clara. Uniunea se opune oricarei schimbari unilaterale a frontierei de dinainte de 1967, in conflictul dintre israelieni si palestinieni. UE reaminteste ca planul âFoaia de parcurs", adoptat de Rusia, SUA, UE si ONU, prevede ca acordul definitiv privind incetarea conflictului israelo-palestinian trebuie sa includa o solutie acceptata, echilibrata si realista la problema refugiatilor palestinieni.