Patru americani aflaţi la bordul unui iaht cu care porniseră într-o călătorie de 10 ani în jurul lumii au fost ucişi de piraţii somalezi. Ambarcaţiunea la bordul căreia se aflau de şapte ani fusese capturată de piraţii somalezi vineri, în Oceanul Indian, în largul statului Oman.
Potrivit CNN, iahtul S/V Quest era urmărit de armată, care încerca să intervină pentru salvarea celor răpiţi.
Proprietarii ambarcaţiunii, Jean şi Scott Adam şi celelalte două persoane aflate la bord, Phyllis Macay şi Bob Riggle, au navigat alături de alte iahturi care participă la Blue Water Rally, pornind din Phuket, Thailanda, au declarat duminică organizatorii competiţiei.
Aceştia au precizat însă că S/V Quest s-a despărţit de celelalte ambarcaţiuni la 15 februarie, după ce au plecat din Bombay, India, pornind pe o rută diferită.
Un oficial militar de rang înalt declarase luni că o navă de război a Marinei SUA şi mai multe elicoptere urmăresc o ambarcaţiune despre care cred că este cea capturată de piraţii somalezi.