x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cămile injectate cu Botox la un concurs de frumusețe din Arabia Saudită

Cămile injectate cu Botox la un concurs de frumusețe din Arabia Saudită

24 Ian 2018   •   13:31
Cămile injectate cu Botox la un concurs de frumusețe din Arabia Saudită

Festivalul Cămilelor Regelui Abdulaziz este un concurs de frumusețe destinat cămilelor, iar premiul pentru posesori este unul foarte substanțial, respectiv 57 de milioane de dolari. În încercarea de a-și asigura premiul, mai mulți posesori de cămile au apelat la intervenții chirurgicale pentru a înfrumuseța cămilele, fapt care a dus la descalificarea lor din competiție, potrivit Live Science.

Oficialii din cadrul festivalului regelui Abdulaziz au eliminat 12 cămile din competiția de frumusețe din cauza injecțiilor cu Botox pe care aceste animale le-au primit, potrivit unui raport publicat pe 23 ianuarie, în The National, un ziar cu baza în Abu Dhabi.

Peste 30,000 de cămile și 300,000 de vizitatori au fost prezenți la a doua ediție a Festivalului Cămilelor Regelui Abdulaziz, care are loc între 1 ianuarie și 1 februarie, în acest an. Premiul din acest an al competiției este în valoare de 57 de milioane de dolari.

„Au folosit Botox pentru buze, nas și chiar pentru maxilar”, a spus un obișnuit al festivalului, Ali Al Mazrouei, pentru The National. ”Acesta face capul mult mai inflamat, așa că atunci când cămila apare este ceva de genul << O, privește cât de mare e capul ăla. Are buze mari, un nas mare. >> ”

Cu câteva zile înainte de festival, un veterinar a fost surprins în timp ce injecta cămilelor Botox, cât și în timp ce oferea operații chirurgicale pentru a le reduce mărimea urechilor, scrie The National.

Organizatorii festivalului au oferit un infografic referitor la standardele de frumusețe pentru cămile.

×