Ministerul britanic de Interne va începe în scurt timp o campanie menită să îi prezinte public şi să îi umilească astfel pe infractori. Pozele acestora urmează să fie publicate pe pagina de internet a poliţiei, pentru ca locuitorii să poată afla imediat cum arată şi care sunt persoanele periculoase din vecinătate.
Victimele, consultate
De la finalul acestei luni, locuitorii din Marea Britanie care accesează site-ul poliţiei îşi vor putea introduce codul poştal pentru a afla imediat care sunt infractorii care locuiesc în vecinătate. Pozele celor care au primit condamnări la închisoare vor fi publicate online şi pentru o mai bună informare a publicului, dar şi pentru a-i face de ruşine pe infractori. Poliţiştii au precizăt însă că victimele vor fi consultate înainte de a se lua o decizie privind postarea fotografiilor.
Riscuri
De asemenea, se poartă încă discuţii în ceea ce priveşte publicarea pozelor pedofililor sau ale agresorilor sexuali. Din cauza riscului ca publicul să aibă o reacţie violentă, poliţiştii au anunţat că vor hotărî în funcţie de fiecare caz în parte dacă identificarea agresorilor poate fi făcută online. "Când cineva îşi sparge casa sau magazinul, îţi doreşti să-l vezi pedepsit aşa cum se cuvine", a declarat secretarul de stat pentru poliţie, Damian Green. "Publicarea acestor poze online înseamnă că se va face dreptate în cel mai adevărat sens al cuvântului" a conchis reprezentantul Guvernului.