x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Canada a repatriat tonele de deşeuri care au provocat o criză cu Filipine

Canada a repatriat tonele de deşeuri care au provocat o criză cu Filipine

29 Iun 2019   •   21:35
Canada a repatriat tonele de deşeuri care au provocat o criză cu Filipine

O navă cargo care a transportat tone de deşeuri provenite din Canada şi depozitate mai mulţi ani în Filipine a ajuns sâmbătă în portul Vancouver, epilog al unei crize diplomatice între Manila şi Ottawa, transmite AFP.

Nava Anna Maersk, având la bord 69 de containere cu deşeuri, a acostat sâmbătă la terminalul din Tsawwassen, în apropiere din Vancouver (vest), au informat responsabili locali. 

Deşeurile urmau să fie descărcate şi transportate pentru a fi incinerate într-un centru specializat.

Aceste deşeuri, care putrezeau de şase ani în Filipine, s-au aflat în centrul unei crize diplomatice între Canada şi Filipine. 

Mai mult de 100 de containere cu gunoi de provenienţă canadiană - deşeuri menajere, PET-uri şi pungi din plastic, ziare, scutece pentru adulţi - au fost transportate în Filipine de o firmă canadiană în 2013-2014 şi etichetate incorect drept plastic reciclabil.

Autorităţile canadiene au insistat că a fost vorba despre o tranzacţie privată, care nu a avut sprijinul guvernului. 

O parte a deşeurilor au fost procesate, dar cele mai multe putrezeau în porturi filipneze. 

Contenciosul s-a transformat în criză deschisă atunci când preşedintele filipinez Rodrigo Duterte a ameninţat în aprilie că va 'declara război' dacă Ottawa nu va repatria containerele, după care a rechemat ambasadorul şi consulii generali din Canada.

La sfârşitul lunii mai, Ottawa a anunţat că va repatria rapid deşeurile, dând asigurări că 'eliminarea lor sigură şi ecologică va avea loc în Canada înainte de sfârşitul verii lui 2019'.

Potrivit unui studiu oficial, Canada produce mai multe deşeuri pe cap de locuitor decât ţări cu nivel de trai comparabil, precum SUA şi Japonia. 

Ţările industrializate se confruntă cu provocarea eliminării deşeurilor de plastic după ce China, care le acceptase multă vreme, a încetat să o mai facă, invocând preocupări de mediu.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: canada filipine deşeuri