x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Caniculă în Spania. Temperaturi de peste 47 de grade Celsius

Caniculă în Spania. Temperaturi de peste 47 de grade Celsius

15 Aug 2021   •   16:56
Caniculă în Spania. Temperaturi de peste 47 de grade Celsius

Temperaturile din Spania au ajuns la 47,4 grade Celsius la Montoro, în provincia Cordoba, din sudul țării, transmite Agenţia de Meteorologie de stat (AEMET), citată de AFP.

"Este vorba de cea mai ridicată temperatură înregistrată în Spania", a spus un purtător de cuvânt al AEMET

Sâmbătă, la ora locală 17.00, au fost îmnregistrate 47,4 grade Celsius, cea mai mai mare din 13 iulie 2017.

Mai multe regiuni din Spania sunt afectate de caniculă, cu temperaturi de peste 45 de grade Celsius.

În ultimul deceniu, în această țară au fost temperaturi mai ridicate decât în anterioarele trei decenii.

 

×
Subiecte în articol: Spania canicula