PNRI a informat în buletinul său zilnic că a detectat "cantităţi foarte mici de izotopi radioactivi care par să provină de la centrala nucleară de la Fukushima". "Nivelurile de radiaţii sunt foarte scăzute şi nu prezintă pericol pentru sănătatea umană", precizează documentul citat de Agerpres.
Săptămâna trecută, PNRI a testat produsele importate din Japonia înainte de dezastru, pentru a stabili o bază de referinţă în evaluarea nivelului de radiaţii din produsele japoneze.
Ministrul Sănătăţii Enrique Ona a declarat că nu este nevoie să se impună o interdicţie privind importurile de produse alimentare din Japonia, deşi o agenţie din cadrul Ministerului Agriculturii a recomandat suspendarea permiselor de import pentru produse lactate din patru zone din apropierea centralei nucleare. (V.M.)
Citește pe Antena3.ro

