x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Carla Bruni Sarkozy, o mămică superstiţioasă

Carla Bruni Sarkozy, o mămică superstiţioasă

de Sînziana Stancu    |    26 Sep 2011   •   21:00
Carla Bruni Sarkozy, o mămică superstiţioasă

Prima Doamna a Frantei, care asteapta sa nasca din zi in zi, si-a luat inima-n dinti dupa ce gurile rele au tot criticat-o ca nu a suflat nici o vorba despre sarcina ei si a explicat intr-un interviu acordat postului BBC World Service ce a determinat-o sa aiba o asemenea atitudine retinuta fata de francezi.

"Da, asa este, am fost foarte prudenta... Tomai de aceea nici nu am vorbit..., dar nici nu era mare lucru de spus. Exista atatea femei care asteapta un copil, asa ca acest lucru nu mai este interesant pentru francezi", a declarat Carla Bruni Sarkozy, al carei interviu realizat la Paris, in 20 septembrie, va fi difuzat astazi, la pranz, de BBC World Service.

Ea a mai recunoscut ca, intr-un fel, este "superstitioasa" si tocmai de aceea a vrut sa vorbeasca mai mult despre viitorul ei copil. La sfarsitul saptamanii trecute se zvonise ca ea ar urma sa nasca in ziua de 3 octombrie, adica lunea viitoare. Zvonuri despre sarcina ei au aparut chiar inainte ca "Prima Doamna" sa si-o arate, precum si despre sexul viitorului ei copil, care se pare ca este baiat, pentru ca ea s-ar fi rugat intr-un templu indian, unei zeitati, sa "ii mai dea un fiu".

Tot in interviul pentru BBC, Carla a povestit cum a fost sedusa de cunostintele de botanica ale sotului ei. "Oh, Doamne, chiar trebuie sa ma casatoresc cu acest barbat. Este sef de stat si stie totul despre flori!... Stia toate denumirile in latina ale plantelor", a povestit fostul fotomodel cu veleitati, mai noi, de cantareata. "Am fost cu adevarat impresionata. Ne plimbam prin gradinile de la Elysee, iar el imi explica totul despre lalele si trandafiri. Este incredibil!"

Intrebata ce va face in continuare sotul ei, Nicolas Sarkozy, Carla a raspuns: "Va munci pana la sfarsitul vietii lui. Nu este genul de om depresiv sau lenes! A facut o gramada de lucruri pana acum. Iar acum, dupa ce a ajuns si presedintele Frantei si s-a ocupat de aceasta tara asa cum a facut-o si inainte, cred ca ar fi in stare sa faca orice alta profesie".

Nicolas Sarkozy va fi in cateva zile primul presedinte al Republicii Franceze care devine tata in timpul mandatului prezidential.

×
Subiecte în articol: Nicolas Sarkozy carla bruni