Jurnaliştii televiziunii publice spaniole au mers la biserica ortodoxă din Castellon, oraş botezat "Mica Românie", pentru a afla reţeta şi semnificaţiile colivei, pe care au descris-o ca "simbol sacru".
Înainte de a ajunge la parohie, jurnaliştii au trecut şi pe la o patiserie românească, unde au urmărit cum se prepară covrigii, cozonacii şi colacii care se duc la biserică, apoi s-au oprit într-o bucătărie unde se pregăteau mâncăruri pentru un parastas. Aşa au putut aflat telespectatorii care sunt reţeta şi ritualul de pregătire a colivei. Jurnaliştii spanioli au precizat că preparatul din arpacaş are o valoare simbolică specială şi că, în general, este făcut de femeile mai în vârstă dintr-o familie.
Jurnaliştii au mers apoi la biserica din Castellon, pentru a urmări obiceiurile de parastas ale românilor, "singurii latini ortodocşi". Problema crizei economice a intervenit chiar şi într-un reportaj despre coliva românească.
O reprezentantă a asociaţiilor româneşti le-a declarat jurnaliştilor că românii nu pleacă din oraş, deşi şi-au pierdut locurile de muncă, pentru că e mai uşor să trăiască în Spania din şomaj şi ajutorul în alimente decât să se întoarcă în România.
Citește pe Antena3.ro