Alegerile primare (caucusuri) din Carolina de Sud i-au avut câştigători pe republicanul John McCain şi pe democrata Hillary Clinton.
NOMINALIZARE PENTRU CASA ALBĂ
Alegerile primare (caucusuri) din Carolina de Sud i-au avut
câştigători pe republicanul John McCain şi pe democrata Hillary Clinton.
Victoria lui McCain, veteran al războiului din Vietnam, în faţa
pastorului baptist Mike Huckabee, care a obţinut 30% din voturi, este una
surprinzătoare, în contextul în care statul Carolina de Sud este dominat de
credincioşi de religie evanghelică, aceeaşi religie ca a lui Huckabee, care
spera să se impună tocmai datorită elementului comun cu electoratul său,
comentează Radio România Actualităţi. Republicanii au rămas la sfârşitul săptămânii
cu un doritor mai puţin la nominalizarea pentru Casa Albă. Congresmanul Duncan
Hunter s-a retras din cursă pentru că a obţinut un rezultat prea slab la
caucusul din Nevada.
În ceea ce-i priveşte pe democraţi, victoriile lui Hillary în Nevada şi Carolina de Sud nu o clasează pe aceasta în topul preferinţelor electoratului care participă la caucusuri. Mulţi analişti îi acordă în continuare credite lui Barack Obama, principalul rival al lui Hillary la nominalizare.