x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cât l-a costat pe Abramovici minciuna despre arestarea sa de către FBI

Cât l-a costat pe Abramovici minciuna despre arestarea sa de către FBI

de Istvan Deak    |    28 Mar 2013   •   09:28
Cât l-a costat pe Abramovici minciuna despre arestarea sa de către FBI
Miliardarul rus ar intenţiona să acţioneze in judecată grupul media RBK, aflat la originea zvonului

Miliardarul rus, Roman Abramovici a pierdut 132 milioane de dolari din cauza ştirii difuzate de RBK Media din Rusia, relatează Russia Today, care adaugă că păgubitul ar putea da în judecată grupul media rusesc.

Informaţia, difuzată acum câteva zile, potrivit căreia omul de afaceri a fost reţinut de FBI s-a dovedit a fi una falsă. Biroul Federal de Investigaţii a negat informaţia de luni care susţinea că l-ar fi reţinut pe Roman Abramovici, magnatul rus al metalelor care deţine clubul de fotbal Chelsea din Londra.

Context

Reuters a citat un purtător de cuvânt al FBI-ului, care a afirmat: "Noi nu l-am arestat. Nu e adevărat", ca răspuns la informaţia difuzată de portalul rus de ştiri financiare RBK, ce a susţinut că Abramovici a fost arestat în Statele Unite ale Americii. Zvonul dat publicităţii de RBK a urmărit speculaţiile presei asupra morţii inexplicabile în Marea Britanie a magnatului rus auto-exilat Boris Berezovski, care a iniţiat şi a pierdut în ultimul an un caz de mai multe miliarde de dolari împotriva lui Abramovici, partenerul său anterior de afaceri. Purtătorul de cuvânt al lui Abramovici din Moscova, John Mann, a declara că informaţia este falsă. "El este în Statele Unite, dar nu a fost arestat sau reţinut", a spus Mann, dar Abramovici a evitat să apară în presă şi să facă el însuşi anunţul.

Magnatul cu reşedinţa în Londra este renumit pentru legăturile strânse cu Kremlinul. Revista Forbes îi estimează averea la 10,2 miliarde de dolari.

Veşti triste de la Bursă

Ştirea potrivit căreia omul de afaceri rus a fost reţinut de FBI a influenţat negativ evoluţia preţurilor la acţiunile companiilor deţinute de acesta. Peste o oră după difuzarea ştirii, acţiunile Evraz, Norilsk Nickel, Raspadskaya şi Highland Gold au pierdut între 3% şi 6%. Numai de la scăderea cu 6,6% a valorii acţiunilor companiei Evraz, Abramovici a pierdut 59 milioane de dolari.

Din aceste motive, Roman Abramovici ar putea să dea în judecată postul de televiziune RBC-TV, informează forbes.ru. “Desigur, nu o putem lăsa fără nicio reacţie. Acum, cel mai important lucru este să difuzăm dezminţirea, ca toată lumea să afle că informaţia nu corespunde realităţii”, a declarat reprezentantul lui Abramovici, John Mann.

Totodată, Mann a confirmat faptul că directorul general al RBC-TV, Alexandr Liubimov, l-a sunat cu solicitarea de a soluţiona problema “pe cale paşnică”.


×
Subiecte în articol: roman abramovici miliardar rus judecata