Afecțiunea bizară, dar extrem de gravă, de care suferă o adolescentă în vârstă de 19 ani, din Republica Dominicană, a pus pe jar sute de medici, scrie Daily Mail. Aceștia i-au făcut fetei foarte multe teste, însă s-au declarat învinși.
Delfina Cedeno plânge și transpiră sânge. Tot sânge îi curge și de la unghii, dar și din buric. Tânăra a început să sufere de această boală bizară în urmă cu patru ani și, pe măsură ce starea fetei se deteriora, Delfinei a început să-i curgă sânge și din nas și să-i cadă părul.
În cea mai grea perioadă, tânăra a sângerat 15 zile la rând și a avut nevoie de transfuzii de sânge. Însă, în ciuda sutelor de teste care i s-au făcut, medicii din Republica Dominicană nu au putut spune cu certitudine care este cauza acestei boli.
"Când am sângerat pentru prima dată, nu știam ce să cred. Am fost îngrozită și șocată. La început, nimeni nu mă putea ajuta și se uitau la mine ca la un om nebun când le spuneam prin ce trec. Numai după ce am început să sângerez în fața unui doctor, am fost luată în serios. Oamenilor le era frică de mine. Credeau că dacă mă ating îi pătez cu sânge. Copiii râdeau de mine. Am stat multă vreme închisă în dormitorul meu", povestește Delfina.
Adolescenta începuse să fie atât de deprimată, încât a avut chiar și o tentativă de suicid.
Cei mai mulți dintre medicii care au consultat-o au fost de părere că Delfina suferă de hematidoză, ceea ce înseamnă că la ea nivelul de adrenalină este de 20 de ori mai ridicat decât la un om normal.
Atacurile de panică îi cresc presiunea sângelui atât de mult încât transpiră, iar sudoarea se elimină din corp cu tot cu sânge.
Delfina urmează acum un tratament complex care îi ține sub control stările de anxietate.