Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Un cuplu aflat în pragul divorţului. Femeia dispare brusc, iar soţul susţine varianta unei plecări voluntare. Spune că ea avea un caracter reprobabil. Dar că trăieşte, pentru că trimite scrisori şi dă telefoane. Semne de viaţă inventate. Poliţia descoperă în apartamentul celor doi urme dinamice de sânge. Sângele soţiei dispărute, dar şi al soţului suspectat că a ucis-o. “Cazul Elodia” nu este unic. Povestea s-a mai întâmplat, aproape aidoma, şi în Anglia, şi în Franţa, dar şi în România (“cazul Ramona Ţuţuianu”).
Există crimă, dacă nu există cadavru? Sau dacă nu există nici măcar recunoaşterea faptei? Instanţele din alte ţări europene au dat un răspuns afirmativ, condamnându-i la ani grei de detenţie pe autorii unor astfel de fapte. În lipsa cadavrului victimei, judecătorii şi-au bazat intima convingere pe celelalte indicii care, coroborate, au dus la concluzia că persoana dispărută a fost ucisă.
Urme de sânge în casă
Nadia Hamour avea 41 de ani. Era căsătorită cu Amirouche Hamour, un cetăţean algerian stabilit în Franţa, mai mare decât ea cu un an. Cei doi aveau împreună cinci copii, cu vârste cuprinse între 8 şi 14 ani. Familia Hamour locuia în Villiers-le-Bel, un orăşel aflat la câţiva kilometri de Paris.
La 22 noiembrie 2004, rudele Nadiei Hamour au reclamat la poliţie dispariţa ei, temându-se că femeia a fost răpită de soţul ei. Cei doi erau în proces de divorţ, ultimul termen fiind stabilit pentru ziua de 23 noiembrie 2004.
Poliţiştilor, Hamour le-a declarat că a văzut-o pe soţia lui într-un magazin din cartier chiar în ziua dispariţei, o oră şi jumătate mai târziu după ce familia ei sesizase poliţia.
La 23 noiembrie 2004, datorită împrejurărilor suspecte în care a dispărut Nadia Hamour, ancheta a fost preluată de Poliţia Judiciară din Versailles. După o descindere în apartamentul celor doi soţi, anchetatorii au găsit în cutia poştală o scrisoare trimisă la 22 noiembrie 2004 din Gara de Nord din Paris, în care Nadia spunea că, din cauza neînţelegerilor cu soţul şi cu copiii ei neascultători, vrea să părăsească domiciliul conjugal, pentru a merge o prietenă ce locuia în nordul Franţei. Familia ei a primit o altă scrisoare, cu acelaşi mesaj.
În casa soţilor Hamour, anchetatorii au găsit sânge (microurme) în camera copiilor, pe uşa de la intrare, pe un sacou bărbătesc (pe care se afla şi o rolă de saci de gunoi), în baie, pe uşa de la sufragerie şi în dormitorul conjugal. Au fost ridicate mai multe probe, iar Hamour a fost reţinut de poliţie. El a susţinut constant, de atunci şi până astăzi, că nu e implicat în dispariţia soţiei sale.
A doua zi, alte urme suspecte au fost găsite pe uşa de acces în subsolul clădirii şi pe întrerupătorul electric al locului amenajat pentru depozitarea bicicletelor. Ulterior, la 17 februarie 2005, experţii criminalişti au evidenţiat urme de sânge şi pe un cadru al unei biciclete pentru adulţi.
Misterul scrisorilor trimise post-mortem
Anchetatorii au verificat şi ipoteza unei plecări voluntare a Nadiei. Însă ea nu se afla la prietena pomenită în acele scrisori, nu-şi mai folosise cardul de credit, iar telefonul ei mobil se afla în apartamentul conjugal.
Martora B., o vecină a cuplului, a declarat că între Hamour şi soţia sa erau dispute frecvente, fără a fi însă violente. B. a spus că a auzit o ceartă în ziua de 22 noiembrie 2004, la ora 10:30, şi că atunci ea a dat muzica mai tare, aşa cum făcea de obicei, pentru a acoperi vocile. Martora a mai declarat şi că a auzit-o pe Nadia strigând după ajutor, însă acest lucru nu a alertat-o. Ea a adaugat că femeia şi-a iubit copiii şi că nu i-ar fi părăsit. Alte martore, prietenele şi cunoştinţe de sex feminin ale Nadiei Hamour, au fost audiate de către anchetatori. Au fost interogaţi, de asemenea, şi copiii cuplului, care au confirmat faptul că relaţiile dintre părinţii lor erau tensionate în ajunul divorţului. Unul dintre copii a afirmat că mama fusese ameninţată de tatăl lor.
La 25 noiembrie 2004, un judecător de instrucţie a deschis o anchetă pentru crimă. Amirouche a continuat să susţină că este nevinovat. În aceeaşi zi, un judecător de drepturi şi libertăţi a dispus arestarea lui preventivă pentru următoarele motive: sunt necesare investigaţii ample pentru a stabili circumstanţele în care a dispărut Nadia Hamour; e necesară evitarea oricărui risc de distrugere a probelor, de expunere a martorilor la presiuni şi de contactare a posibililor complici; suspectul este de naţionalitate algeriană şi există riscul ca el să se sustragă anchetei; dispariţia victimei, în contextul violenţei ce exista în familia ei, a dus la o gravă tulburare a ordinii publice.
La 22 decembrie 2004, S., fiica familiei Hamour, a povestit că în ziua de 22 noiembrie 2004 tatăl său a revenit din gară la ora 16:20, şi ea a observat că el avea zgârieturi la o mână.
Anchetatorii au stabilit că, înainte de dispariţia soţiei sale, Hamour luase legătura telefonic cu o asociaţie din Paris, “SOS Papa”, declarând că e deprimat din cauza divorţului şi a faptului că soţia sa îl înşela. Într-un târziu, un angajat al acelei asociaţii le-a mărturisit anchetatorilor că Hamour i-a cerut să pună “scrisorile Nadiei” de la oficiul poştal al Gării de Nord din Paris, fapt confirmat de înregistrările de pe camerele de supraveghere video amplasate în zonă.
Examenul de comparare a înscrisurilor, realizat de laboratorul de la Institutul Judiciar din Versailles a concluzionat că cele două scrisori trimise din Gara de Nord au fost redactate de aceeaşi persoană, ea nefiind însă nici Nadia, nici soţul ei. Cu toate acestea, semnatarul celor două scrisori a fost identificat în persoana lui Amirouche Hamour, fapt confirmat şi de un al doilea expert.
Folosirea sacilor de gunoi
Un raport de expertiză genetică a confirmat prezenţa ADN-ul suspectului în urmele de sânge prelevate de la domiciliul conjugal; prezenţa ADN-ului soţiei în camera copiilor, pe uşa de la subsol şi pe sacoul bărbătesc; prezenţa unui amestec al celor două profile genetice pe uşa de la camera copiilor. O altă expertiză biologică a indicat prezenţa sângelui suspectului pe perdeaua de la dormitor, dar şi a sângelui soţiei pe canapeaua din sufragerie.
La 7 aprilie 2005, judecătorul de instrucţie a mers, însoţit de o echipă cu un câine de poliţie specializat în căutarea de rămăşiţe umane, pentru a cerceta zona din jurul locuinţei, în speranţa că va găsi corpul victimei.
Judecătorul a dispus şi efectuarea unei expertize medico-legale pentru a se determina cum ar fi putut fi împachetat şi transportat cadavrul. Expertul a ajuns la concluzia că, în varianta cea mai plauzibilă, suspectul ar fi folosit un sac mare de gunoi.
La 12 aprilie 2005, S., fiica victimei şi a suspectului, şi-a completat declaraţia din 22 decembrie 2004, menţionând că, în ziua dispariţiei mamei ei, când s-a întors de la şcoală, a observat că tatăl nu purta pantofii pe care-i avusese de dimineaţă, iar încălţămintea lui era murdară de pământ uscat. În acea zi, Amirouche Hamour le-a interzis copiilor săi să privească pe geam. Cu toate acestea, în jurul orelor 20:00, fata l-a văzut pe tatăl său în faţa casei, vorbind cu un vecin, C.. Apoi, el a coborât în subsolul clădirii, de unde a adus nişte haine pe care i le-a dat acelui vecin. A doua zi, la 8:45, verificând mesageria vocală a telefonului fix, fata a auzit vocea unui bărbat necunoscut spunând: “totul e rezolvat, nu-ţi face griji, Amar". I-a comunicat mesajul tatălui ei, care nu a avut nicio reacţie.
La 28 iulie 2005, S. a revenit asupra declaraţiei cu noi detalii, susţinând că a văzut în acea zi, uitându-se pe fereastră, cum tatăl său a pus în portbajajul lui C. patru saci negri, asemănători cu sacii de gunoi. La acea audiere, a vorbit despre tatăl său numindu-l “criminal”.
Anchetatorilor, C. le-a declarat că, pe mijlocul lunii noiembrie 2004 (nu a putut indica exact ziua), l-a însoţit pe Hamour în oraş, pentru că acesta voia să trimită nişte haine în Algeria, pachetul respectiv urmând să fie preluat de şoferul unui autobuz. De asemenea, el a confirmat că Hamour avea asupra lui doi saci voluminoşi, care erau închişi. C. a susţinut că, după ce l-a dus pe Hamour în piaţa Midi din Villiers-le-Bel, a plecat imediat şi nu ştie ce s-a mai întâmplat apoi.
La rându-i, Hamour a confirmat că i-a cerut lui C. să-l ajute să trimită “câteva haine” în Algeria, pachetul urmând să fie preluat de acolo de un prieten de-al fratelui său. Investigaţiile ulterioare, asupra familiei lui Hamour din Algeria, au stabilit că acolo nu a ajuns niciun pachet de haine. Cercetarea zonei din jurul pieţei Midi nu a dus la găsirea corpului victimei. Cadavrul a fost căutat, de asemenea, şi în zona de depozitare şi de tratare a deşeurilor din oraşul Villiers-le-Bel.
Telefonul primit de pe lumea cealaltă
A fost realizată o reconstituire a traseului pe care Hamour spune că l-ar fi parcurs în acele zile. Cum timpii pe care i-a indicat el nu se sincronizau, a tot revenit asupra declaraţiei, susţinând că anumite acţiuni, efectuate atunci, i-au revenit brusc în memorie.
Anchetatorii au efectuat demersuri pentru a găsi o eventuală urmă lăsată de femeia dispărută şi au solicitat sprijinul autorităţilor judiciare şi al unor bănci din Algeria, Norvegia, Belgia dar şi din alte ţări menţionate de suspect. Fără niciun rezultat.
La 20 septembrie 2006, Amirouche Hamour, aflat în arest preventiv, l-a informat pe judecătorul de instrucţie, printr-o scrisoare, că ar fi primit un apel telefonic de la soţia sa, dintr-o cafenea situată în gara Villiers-le-Bel. Judecătorul l-a audiat, însă Hamour nu a adus nicio dovadă care să demonstreze veridicitatea afirmaţiilor sale.
În cursul anului 2006, suspectul a făcut mai multe cereri de suplimentare a probatoriului (contra - expertiză, confruntări cu fiica sa, cu fratele său şi cu mama sa vitregă), toate fiind respinse de judecătorul de instrucţie. Unele dintre cereri au fost admise însă în apel.
La 30 aprilie 2007, Amirouche Hamour a fost trimis în judecată, în faţa Curţii cu Juri din Val d' Oise, pentru infracţiunea de omor.
La audierea sa din timpul cercetării judecătoreşti, instanţa a insistat în lămurirea cronologiei faptelor inculpatului din ziua dispariţiei soţiei sale. Judecătorul s-a arătat uimit că lui Hamour i-a luat 2 ore şi 11 secunde pentru a ajunge acasă de la serviciu. “M-am întâlnit cu oamenii şi am discutat”, a justificat el. În timpul anchetei, el declarase că a stat de vorbă şi cu măcelarul. Numai că acesta fusese în acea perioadă în vacanţă, în Algeria. Hamour a revenit asupra declaraţiei, spunând că a intrat, de fapt, în magazinul de lângă măcelărie. Apoi, a susţinut că a mers cu una dintre fiice pentru a lua pâine, ocazie cu care şi-a văzut soţia la intrarea într-un magazin. “I-am spus fiicei mele că poate merge la ea, dacă doreşte”, a declarat Hamour în instanţă. “E o noutate”, a observat judecătorul. “Întotdeauna copilul a spus că şi-a văzut ultima oară mama dimineaţa, înainte de a pleca la şcoală”. “Copiii au fost manipulaţi de familia soţiei mele”, a replicat Hamour.
Când judecătorul i-a cerut o explicaţie pentru urmele de sânge găsite în casă, Hamour a povestit: “m-am întors de la cumpărături la ora 11:15 şi am mers la subsol, pentru a lua bicicleta fiicei mele”. Spune că soţia a pregătit masa de prânz, apoi a plecat, la 12:30, spre gara din oraş. El s-a apucat să repare bicicleta copilului şi s-a rănit la mână. “Am mers să caut un plasture, dar nu era la locul lui. Am căutat peste tot. Am avut o hemoragie la un deget, curgea sângele foarte, foarte tare.” Abil, judecătorul a fost curios să afle prin ce sertare a căutat Hamour acel plasture, iar el a enumerat câteva obiecte de mobilier. “Dar nu am găsit urme de sânge acolo”, a observat imediat judecătorul. “Am găsit, în schimb, în alte părţi!”
Dacă pentru sângele lui s-a agăţat de un deget rănit, pentru prezenţa sângelui soţiei sale în apartament, Hamour nu a avut nicio explicaţie. “Câteodată, ea se rănea. Nu pot răspunde”, a îngăimat el.
30 de ani de închisoare
La 14 martie 2008, Curtea cu Juri din Val-d'Oise l-a condamnat pe Amirouche Hamour la 30 de ani de închisoare, cu posibilitatea eliberării condiţionate după executarea a minim 20 de ani din pedeapsă.
Hamour a făcut apel. Curtea cu Juri din Yvelines l-a condamnat, în 20 februarie 2009, la aceeaşi pedeapsă, plus excluderea lui permanentă de pe teritoriul francez.
Amirouche Hamour a depus recurs în casaţie la 23 februarie 2009, susţinând că e nevinovat şi că a fost condamnat pe nedrept, fără să existe dovezi că ar fi ucis-o pe soţia sa, corpul acesteia nefiind găsit, iar împrejurările exacte ale dispariţiei sale nefiind elucidate. Într-o hotărâre din 2 septembrie 2009, Curtea de Casaţie i-a respins recursul, deoarece elementele noi invocate de condamnat nu erau “susceptibile de a ridica îndoieli cu privire la vinovăţia lui”.
La 8 octombrie 2008, Hamour s-a adresat Curţii Europene a Drepturilor Omului, plângându-se că a stat în arest preventiv 3 ani, 3 luni şi 20 de zile. În luna aprilie a acestui an, CEDO i-a respins plângerea, motivând că aceasta a fost formulată tardiv, după ce trecuseră 6 luni de la încheierea arestului preventiv (o dată cu pronunţarea primei condamnări, pe fond).
După 10 ani de detenţie, Amirouche Hamour continuă să susţină că este nevinovat şi că nu sunt probe împotriva lui. Cadavrul soţiei sale nu a fost găsit niciodată.
Documentare:
“Le Parisien” – www.leparisien.fr
Jurisprudenţa CEDO – cazul HAMOUR c. FRANCE (51238/08)
