x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe CBS News: Atacurile din Arabia Saudită au fost aprobate de ayatolahul Ali Khamenei

CBS News: Atacurile din Arabia Saudită au fost aprobate de ayatolahul Ali Khamenei

19 Sep 2019   •   21:50
CBS News: Atacurile din Arabia Saudită au fost aprobate de ayatolahul Ali Khamenei

Atacurile care au vizat infrastructuri petroliere din Arabia Saudită au fost într-adevăr comise de Iran şi aprobate de ayatolahul Ali Khamenei, ghidul suprem iranian, a informat canalul american de televiziune CBS News, citând un oficial american sub acoperirea anonimatului, notează AFP.

Secretarul de Stat american, Mike Pompeo, aflat într-o vizită în Arabia Saudită, afirmase miercuri că acest „act de război” poartă „amprentele digitale ale ayatolahului”.

Teheranul dezminte că ar fi jucat vreun rol în aceste atacuri asupra unei rafinării şi a unui câmp petrolier, care au redus la jumătate producţia saudită de ţiţei. Rebelii yemeniţi houthi, sprijiniţi de Iran, au revendicat aceste atacuri.

Potrivit oficialului american, citat de CBS News, ayatolahul Ali Khamenei a aprobat atacurile, cu condiţia ca iranienii să nege responsabilitatea şi ca nicio dovadă să nu îi lege de acestea.

Conform sursei, americanii deţin dovezi şi mai convingătoare decât rămăşiţele „dronelor” şi „rachetelor de croazieră” prezentate miercuri de Ministerul saudit al Apărării: fotografii cu Gardienii Revoluţiei Islamice, în timp ce se pregăteau pentru aceste atacuri la o bază aeriană din sud-vestul Iranului.

Această unitate paramilitară iraniană, plasată sub ordinele directe ale ghidului suprem, ayatolahul Ali Khamenei, se află pe lista neagră americană a „organizaţiilor teroriste străine”.

Potrivit CBS, abia după atac forţele americane au înţeles importanţa acestor fotografii.

„Am fost complet luaţi prin surprindere”, a declarat sursa anonimă.

Preşedintele Donald Trump a anunţat deja o înăsprire „substanţială” a sancţiunilor împotriva Iranului, adăugând că dispune de „multe opţiuni” pentru a răspunde Teheranului.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: iran sua ayatollah