x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ce ar insemna pentru Israel destramarea Siriei

Ce ar insemna pentru Israel destramarea Siriei

de IncomeMagazine    |    12 Oct 2012   •   07:42
Ce ar insemna pentru Israel destramarea Siriei
Sursa foto: EPA
Cat de rapid se schimba realitatea. In urma cu mai putin de un an, ministrul israelian al apararii, Ehud Barak, isi exprima convingerea ca presedintele sirian, Bachar al-Assad „nu va mai rezista mai mult de doua saptamani”, scrie cotidianul Maariv.


Doua luni mai tarziu, cand s-a vazut ca Assad continua sa detina puterea, la declaratia pripita a lui Barak a fost adaugat o lista cu tot felul de prognoze gresite, inclusiv o evaluare a serviciului de spionaj al armatei israeliene, AMAN, privind stabilitatea regimului presedintelui egiptean, Hosni Moubarak, asupra caruia nu planeaza nici o amenintare.

Acum insa, cand numarul victimelor razboiului civil din Siria atinge pana la 100 de oameni pe zi, cand Tzahal evacueaza turistii din Hermon, pentru ca a descoperit un grup armat langa frontierea israeliana, simpla expresie „regimul Assad” sau orice previziuni despre cat va mai rezista el la Damasc, sunt absolut inutile. Pentru ca nu Assad conteaza, in momentul de fata, ci necesitatea de a intelege ce va insemna pentru Israel un haos la granita de nord a tarii.

Citeste mai mult pe incomemagazine.ro

Citeste si

Pozele nud i-au prins bine. A fost încoronat "omul anului"
Cine a castigat din recesiune. Inclusiv Nouriel Roubini

SUA au creat cea mai distrugătoare armă din istoria omenirii

Cum va arata viitoarea harta a lumii

×
Subiecte în articol: siria Israel