x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ce cred europenii despre conflictul din Ucraina. Principalul vinovat de un posibil război

Ce cred europenii despre conflictul din Ucraina. Principalul vinovat de un posibil război

10 Feb 2022   •   17:40
Ce cred europenii despre conflictul din Ucraina. Principalul vinovat de un posibil război

Părerile europenilor despre escaladarea conflictului între Rusia și Ucraina sunt împărțite. Peste 50% dintre cetățenii din șase state UE cred că Rusia va invada Ucraina în 2022, arată un studiu realizat în șapte țări europene, de Consiliul  European pentru Relaţii Externe (ECFR) și publicat de Euractiv.

Astfel, 51% dintre francezi, 51% dintre italieni, 52% dintre germani, 55% dintre suedezi, 64% dintre români și 73% dintre polonezi sunt de părere că Ucraina va fi atacată de Rusia în aces an. Însă doar 44% dintre finlanezi au această opinie. 

"Judecând după faptul că mulţi oameni ar accepta sacrificii legate de sprijinirea Ucrainei şi, de asemenea, pentru că mulţi dintre ei cred că fie NATO, fie UE ar trebui să vină în sprijinul Ucrainei, aceasta pare să arate că majoritatea populaţiei europene sprijină Ucraina, dar nu Rusia. Datele ar trebui interpretate nu doar ca o dovadă că oamenii cred că Rusia este vinovată, ci şi ca o dovadă că se tem că ordinea în materie de securitate în Europa se află în pericol", spune Pawel Zerka, cercetător în chestiuni politice la ECFR.

Însă alte studii arată opinii mai complexe ale europenilor despre situația din Ucraina. 

Prin urmare, 44% dintre slovaci consideră că NATO este responsabil pentru tensiunile crescând din regiune. Însă 42% dintre slovacii între 25-34 de ani dau vina pe Rusia, iar 39% acuză NATO și SUA. Totodată, doar 27,5% dintre cei peste 65 de ani cred că Rusia este vinovată. 

Și în Germania de ESt, 43% dau vina pe SUA și 32% pe Rusia, iar în Germania de Vest, 52% acuză Rusia și 17% SUA. 

De asemenea, peste 67% dintre polonezi, 65% dintre români, 64% dintre italieni și 52% dintre germani au mai multă încredere în NATo decât în UE. Dar 57% dintre finlandezi, 65% dintre suedezi și 48% dintre francezi se bazează pe UE. 

 

×
Subiecte în articol: Rusia ucraina