x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cel mai mare producător auto din Marea Britanie, blocat cel puțin două luni de un atac cibernetic

Cel mai mare producător auto din Marea Britanie, blocat cel puțin două luni de un atac cibernetic

de Redacția Jurnalul    |    23 Sep 2025   •   18:15
Cel mai mare producător auto din Marea Britanie, blocat cel puțin două luni de un atac cibernetic

Reprezentanții Jaguar Land Rover au anunțat marți că producția la fabricile sale din centrul și nord-vestul Angliei nu se va relua cel puțin până pe 1 octombrie. Producția a fost oprită în august în urma unui atac cibernetic.

Jaguar Land Rover a anunțat marți că liniile sale de producție, oprite după atacul cibernetic din august, vor rămâne blocate cel puțin până pe 1 octombrie, potrivit AP. Cel mai mare producător auto din Marea Britanie și-a trimis acasă lucrătorii din fabricile sale din centrul și nord-vestul Angliei pe 31 august.

Închiderea producției a afectat întreaga industrie auto din Marea Britanie. JLR, deținută de compania indiană Tata Motors, are peste 30.000 de angajați, lanțul său de aprovizionare susținând zeci de mii de locuri de muncă suplimentare.

Compania a dezvăluit informații limitate despre natura atacului și a spus că investighează. Marți, JLR a transmis că a prelungit pauza producției „pentru a oferi claritate pentru săptămâna următoare, pe măsură ce construim calendarul pentru reluarea etapizată a operațiunilor noastre și continuăm investigația”.

Compania a mai anunțat că lucrează cu autoritățile și cu Centrul Național de Securitate Cibernetică al guvernului britanic „pentru a ne asigura că producția se desfășoară într-un mod sigur și securizat”.

(sursa: Mediafax)

×