x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cel puţin 20 de morţi într-un atentat în apropierea unei baze antijihadiste în estul Siriei

Cel puţin 20 de morţi într-un atentat în apropierea unei baze antijihadiste în estul Siriei

21 Feb 2019   •   20:09
Cel puţin 20 de morţi într-un atentat în apropierea unei baze antijihadiste în estul Siriei

Cel puţin 20 de persoane, între care angajaţi ai unui câmp petrolifer şi combatanţi antijihadişti, au fost ucise joi în urma unui atentat comis în apropierea unei baze a alianţei arabo-kurde ce luptă împotriva grupării Statul Islamic în estul Siriei, conform organizaţiei neguvernamentale Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO) şi alianţei, informează AFP.

Forţele Democratice Siriene (FDS) au atribuit jihadiştilor Statului Islamic atacul cu maşină capcană care a lovit localitatea Cheheil, situată la aproximativ 12 km de principala bază a FDS în provincia Deir Ezzor, unde alianţa kurdo-arabă duce lupte împotriva ultimei redute a Statului Islamic în Siria.

'Maşina capcană a fost acţionată de la distanţă' la trecerea convoiului ce transporta angajaţi ai câmpului petrolifer Al-Omar, care era escortat de membri ai FDS, a precizat OSDO.

Printre victime figurează 14 angajaţi ai câmpului petrolifer şi şase 'recruţi' ai forţei care duce lupte împotriva ultimei redute a Statului Islamic în localitatea Baghouz, circa 100 km de aici, potrivit organizaţiei neguvernamentale citate.

Un purtător de cuvânt al FDS, Adnane Afrin, a confirmat atentatul, dar nu a putut să furnizeze un bilanţ al victimelor.'Există civili, în mare parte angajaţi, dar şi militari' printre victime, a spus el într-o declaraţie făcută la Al-Omar, unul din cele mai importante câmpuri petrolifere din ţară. 'Sunt celule (jihadiste) care încearcă să împiedice avansarea (forţelor noastre) la Baghouz', a subliniat el.

FDS au preluat controlul în octombrie 2017 asupra câmpului petrolifer Al-Omar, ocupat până atunci de jihadişti şi au instalat aici o bază importantă. Infrastructurile petroliere au fost păstrate şi producţia a fost relansată, potrivit OSDO.

Înainte de a fi distrus în octombrie 2015 în urma unor raiduri ale coaliţiei internaţionale antijihadiste condusă de Washington, acest câmp petrolifer aducea jihadiştilor beneficii cuprinse între 1,7 şi 5,1 milioane de dolari (1,5 şi 4,6 milioane de euro), potrivit coaliţiei.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: siria 20 de morți atentat