x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cel puţin 22 de morţi într-un atentat sinucigaş comis în Pakistan

Cel puţin 22 de morţi într-un atentat sinucigaş comis în Pakistan

de Mediafax    |    02 Mar 2012   •   14:25
Cel puţin 22 de morţi într-un atentat sinucigaş comis în Pakistan

Cel putin 22 de persoane au fost ucise intr-un atentat sinucigas comis in apropierea unei moschei vineri dupa-amiaza in nord-vestul Pakistanului, bastion al rebeliunii islamiste, informeaza MEDIAFAX, care citeaza AFP.

Atacul a avut loc in valea Tirah, unde confruntarile dintre armata si un grup de rebeli au provocat moartea a 33 de persoane, dintre care sase soldati, in cursul diminetii. Valea este situata in districtul tribal Khyber, la granita cu Afganistanul.

"Atentatorul sinucigas si-a detonat incarcatura in apropiere de intrarea intr-o moschee in momentul in care credinciosii ieseau din cladire dupa rugaciunea de vineri", a declarat pentru AFP Jamilur Rehman, un oficial din cadrul administratiei din Khyber.

"Potrivit informatiilor noastre, cel putin 20 de persoane au fost ucise si alte 20 au fost ranite", a adaugat el, precizand ca numarul victimelor ar putea creste. Un bilant precedent oferit de aceeasi sursa mentiona zece morti.

"Moscheea se afla intr-o zona controlata de liderul de razboi Mangal Bagh. Majoritatea barbatilor ucisi faceau parte din grupul sau", a precizat Rehman.

In cursul diminetii, gruparea lui Mangal Bagh, Lashkar-e-Islam, a atacat un post de control al armatei in aceeasi vale si a provocat lupte care au durat sase ore, potrivit autoritatilor. Cel putin sase soldati si 23 de rebeli au murit, a adaugat ea.

Stabilita in principal la Khyber, Lashkar-e-Islam nu este o componenta majora a rebeliunii islamiste pakistaneze, chiar daca este aliata cu talibanii, precum si cu mafia locala.

×
Subiecte în articol: pakistan talibani moschee confruntari