Cel puţin 65.000 de persoane, inclusiv preşedintele indonezian, au luat parte duminică la un dans folcloric la Jakarta, un record privind participarea numărului de figuranţi, potrivit autorităţilor locale, cu scopul promovării Jocurilor Asiatice 2018 ce vor avea loc peste două săptămâni în Indonezia, relatează AFP.
Aranjaţi pe două rânduri, bărbaţi şi femei îmbrăcaţi în alb şi roşu - culorile drapelului indonezian - au dansat 'poco poco', un dans tipic din regiunea Manado, din nordul insulei Sulawesi.
Preşedintele indonezian, Joko Widodo, şi soţia sa Iriana, alături de membri ai guvernului, au participat la acest eveniment care s-a desfăşurat în parcul monumentului naţional Monas şi pe bulevardele oraşului la 06:00 ora locală, pentru a evita căldura tropicală a zilei.
"Am realizat un dans poco-poco de masă cu participarea a 65.000 de persoane, stabilind un nou record mondial pentru a demonstra că acest dans provine din Indonezia", a declarat şeful poliţiei naţionale, Tito Karnavian, care a luat parte şi el la aceste eveniment alături de sute de poliţişti, militari, deputaţi şi de studenţi.
Nicio informaţie nu a fost dată cu privire la un eventual precedent record.
2018 Asian Games, la care sunt aşteptaţi aproximativ 11.000 de atleţi din aproximativ 40 de discipline sportive, se vor desfăşura în perioada 18 august-2 septembrie la Jakarta şi Palembang, oraş din sudul insulei Sumatra.
Este vorba de cel mai mare eveniment sportiv după Jocurile Olimpice.