Cel puţin 84 de persoane au murit în incendiile de vegetaţie care
afectează de mai multe zile sud-estul Australiei, considerate cele mai
grave din istoria ţării, a anunţat duminică poliţia locală, citată de
AFP.
Poliţia este convinsă că unele dintre incendii au fost provocate deliberat, izbucnind în localităţi unde nu puteau fi declanşate în mod natural.
Un purtător de cuvânt al forţelor de ordine a precizat că orice persoană care a provocat un astfel de incendiu - într-o perioadă cu temperaturi-record - ar urma să fie pusă sub acuzare pentru crimă sau omor. "Pot fi acuzaţi de omor, în funcţie de dovezi", a spus el.
Institutul criminalistic australian a publicat săptămâna trecută un raport potrivit căruia jumătate dintre dintre cele 20.000 - 30.000 de incendii de vegetaţie înregistrate anual sunt provocate deliberat.
În statul New South Wales, poliţia interoghează un bărbat în vârstă de 31 de ani, în legătură cu declanşarea unui incendiu la nord de Sydney.
Premierul statului South Australia, Mike Rann, a afirmat că minimum 20 la sută dintre incendiile înregistrate în vara anului trecut au fost provocate intenţionat, iar alte 20 la sută au fost rezultatul "prostiei sau neglijenţei".
"Aceşti oameni sunt terorişti în interiorul naţiunii noastre, sunt inamicul din interior şi trebuie să fim tot mai atenţi cu ei", a spus el.
Premierul din New South Wales, Nathan Rees, a afirmat că persoanele care provoacă în mod deliberat incendii riscă până la 25 de ani de închisoare. "Nu este amuzant, nu este isteţ, este ceva care poate omorî oameni", a spus el.
Serviciul de pompieri din Victoria a anunţat că unul sau doi suspecţi au reaprins focarele de incendiu controlate sâmbătă în regiunea Gippsland. "Ştim că există cineva care declanşează incendiile în această comunitate", a declarat directorul operativ al pompierilor, Steve Warrington.
Mediafax
Citește pe Antena3.ro