x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cetățeni din cel puțin 24 de țări aflați printre victimele atentatului din Barcelona

Cetățeni din cel puțin 24 de țări aflați printre victimele atentatului din Barcelona

18 Aug 2017   •   11:05
Cetățeni din cel puțin 24 de țări aflați printre victimele atentatului din Barcelona

Cetățeni din cel puțin 24 de țări au fost răniți sau omorâți în atacul petrecut în Las Ramblas, Barcelona, când o dubă a intrat în mulțime, conform autorităților din Catalania, scrie The Guardian.

Cea mai tânără victimă a atacului este o fată de trei ani. Aceasta a murit la scurt timp după ce a fost transportată la spital. O fată de șase ani, de naționalitate necunoscută încă, se află la spital cu hemoragie cerebrală, conform unui oficial de la spitalul universitar Vall d`Hebron.

Ambasada României de la Madrid și Consulatul General al României la Barcelona a afirmat că două persoane de cetățenie română se află printre victime. Reprezentanții consulatului urmează să se deplaseze la spital, unde sunt internați ambii cetățeni români răniți.

Biroul britanic nu a primit nicio confirmare că printre victimele atacului s-ar afla și cetățeni britanici. Cu toate acestea, Chris Pawley, în vârstă de 30 de ani, supraviețuitor al atacului din Manchester, de la concertul Arianei Grande, se afla în zona în care a avut loc atacul din Barcelona. Acesta a declarant pentru presa din Spania că nu îi vine să creadă că a fost prins într-un al doilea atac terorist în mai puțin de șase luni.

Franța a confirmat că printre victimele atacului se află 26 de cetățeni francezi, 11 dintre aceștia fiind în stare gravă. În plus, publicația spaniolă La Vanguardia a scris că trei cetățeni germani se află printre cele 13 persoane decedate în atacul din Barcelona.

Ministrul de externe al Belgiei, Didier Reynders, a confirmat că printre persoanele decedate în atac de află și un cetățean belgian. De asemenea, a afirmat că ambasada Belgiei ține legătura cu spitalele din zona afectată pentru a afla dacă se află și alți cetățeni belgieni printre victime.

Haga a declarant că trei olandezi au fost răniți în atac, iar un diplomat grec a confirmat, de asemenea, că trei cetățeni greci se află printre răniți: o femeie și doi copii. China a afirmat că un cetățean din Hong Kong are răni minore în urma atacului. SUA a afirmat că un cetățean american are, de asemenea, răni minore.

Minstrul de externe al Australiei, Julie Bishop, a confirmat că patru australieni au fost răniți: două femei se află în stare gravă, iar doi bărbați au fost „direct afectați”. Aceștia s-au retras la hotel și urmează să li se acorde atenție medical dimineața. Un Australian încă este dat dispărut, a mai declarant ministrul.

Mai multe țări au înființat linii de asistență de urgență pentru cetățenii lor prinși în violențele care au avut loc în Spania și i-au avertizat pe ceilalți prinși în zona afectată să rămână în case cât timp eforturile de combatere a terorismului se află în desfășurare.

×