x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Regele Charles al III-lea a cedat prințului William o importantă funcție militară de conducere

Regele Charles al III-lea a cedat prințului William o importantă funcție militară de conducere

de Redacția Jurnalul    |    13 Mai 2024   •   22:10
Regele Charles al III-lea a cedat prințului William o importantă funcție militară de conducere
Sursa foto: Hepta

Regele Charles al III-lea a cedat prințului William o importantă funcție militară de conducere. Este vorba despre poziția de colonel-șef al Corpului Aerian al Armatei. Ceremonia a avut loc luni.

Regele, care primește tratament pentru o formă de cancer nedezvăluită, a primit permisiunea de la medicii săi să se întoarcă la îndatoririle publice. Astfel, el a predat oficial prințului William rolul de colonel-șef al Corpului Aerian al Armatei.

Regele Charles al III-lea și Prințul William au fost fotografiați zâmbind în timp ce discutau în timpul unei vizite la Centrul de Aviație al Armatei din Middle Wallop, potrivit Sky News.

Vizita a avut loc luni. Regele a ținut un discurs, iar William urmează să participe la o informare și la o inspecție. Ulterior, el va părăsi baza într-un Apache, ca parte a unui zbor de inspecție.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: charles functie william