x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Regele Charles începe miercuri o vizită de stat de trei zile în Franța

Regele Charles începe miercuri o vizită de stat de trei zile în Franța

de Redacția Jurnalul    |    20 Sep 2023   •   22:30
Regele Charles începe miercuri o vizită de stat de trei zile în Franța
Sursa foto: Hepta

Regele Charles începe miercuri o vizită de stat de trei zile, în Franța, în timpul căreia el și președintele Emmanuel Macron vor încerca să reia legăturile diplomatice care au fost dificile după Brexit, relatează Reuters.

Regele și soția sa, regina Camilla, își vor începe vizita cu o ceremonie la Arcul de Triumf, în cadrul căreia echipele de acrobație aeriană ale forțelor aeriene ale celor două națiuni vor efectua un zbor de prezentare.

Printre punctele culminante ale călătoriei se va număra un dineu de stat, miercuri, la Palatul Versailles, unde în meniu se va regăsi homar albastru și o selecție de brânzeturi franceze și englezești.

La banchet sunt invitate peste 150 de persoane, printre care actorul britanic Hugh Grant, starul rock Mick Jagger, fostul antrenor de fotbal al echipei Arsenal, Arsene Wenger, starul francez de fotbal Didier Drogba, precum și miliardarul francez Bernard Arnault.

Joi, Charles, Camilla, Macron și soția sa Brigitte vor vizita catedrala Notre-Dame pentru a vedea lucrările de restaurare după incendiul masiv din 2019 care a distrus acoperișul.

Vineri, Charles și Camilla se vor îndrepta spre orașul Bordeaux, situat în sud-vestul țării, unde excursiile vor include o vizită la o podgorie organică.

Regele, vorbitor fluent de franceză ca și mama sa, regretata Regină Elisabeta, își dorește să meargă pe urmele acesteia și este posibil să se refere la afecțiunea profundă a Elisabetei pentru Franța, au declarat oficialii, călătoria fiind, de asemenea, o șansă de a reface legăturile care au fost distruse de ieșirea haotică a Marii Britanii din UE în 2020.

„Este un francofil autentic”, a declarat pentru Reuters TV Adelaide de Clermont-Tonnerre, redactor-șef al revistei franceze de celebrități Point de Vue. „Mama lui era o icoană, devenise bunica Europei. Charles a avut o viață mai polarizantă”.

Charles a sperat ca vizita de stat în Franța să fi fost prima sa vizită în calitate de rege, dar în martie aceasta a fost amânată din cauza protestelor tensionate din Franța cu privire la reforma pensiilor.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: charles