Cheltuielile militare la nivel mondial au atins, anul trecut, cel mai înalt nivel de la sfârşitul Războiului Rece. Pe primul loc se află Statele Unite, potrivit unui raport al Institutului Internaţional de Cercetare pentru Pace de la Stockholm (SIPRI), transmite AFP.
Acestea s-au ridicat la 1.917 miliarde de dolari la nivel mondial, o creştere anuală cu 3.6%, cea mai mare din 2010 încoace.
"Cheltuielile militare au atins cel mai înalt nivel de la sfârşitul Războiului Rece" în 1989, a declarat Nan Tian, cercetător din cadrul SIPRI.
Bugetul SUA alocat apărării a crescut cu 5.3% în 2019, ajungând la 732 miliarde de dolari şi reprezintă 38% din cheltuielile la nivel global.
Pe locul doi se află China, cu 261 miliarde de dolari şi o creştere anuală de 5.1%, urmată de India cu 71.1 miliarde de dolari şi o creştere anuală de 6.8%.
"China a declarat în mod deschis că vrea să concureze cu Statele Unite ca superputere militară", susţine Nan Tian.
"Tensiunile şi rivalitatea Indiei cu Pakistan şi China se numără printre factorii determinanţi ai creşterii cheltuielilor militare", arată un alt cercetător al institutului, Siemon Wezeman.
Topul celor cinci ţări cu cele mai ridicate cheltuieli în domeniu (SUA, China, India, Rusia şi Arabia Saudită) reprezintă peste 60% din totalul cheltuielilor militare la nivel global în 2019.
Germania se află pe locul 7, în urma Franţei, și a înregistrat cea mai mare creştere din topul primilor 15. Cheltuielile Berlinului au crescut cu 10% în 2019, ajungând la 49.3 miliarde de dolari, în parte ca urmare a creşterii percepţiei unei ameninţări din partea Rusiei.
Pe măsură însă ce lumea se îndreaptă spre recesiune, din cauza pandemiei de coronavirus, Nan Tian consideră că guvernele ţărilor vor trebui să îşi reconsidere cheltuielile militare în favoarea unor sectoare precum sănătatea şi educaţia.
Cercetătorul SIPRI nuanţează însă această perspectivă, declarând că "istoria demonstrează că o scădere a cheltuielilor militare într-un context de criză nu durează niciodată mult timp".