x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Chicago are un nou primar - o femeie afro-americană, lesbiană declarată

Chicago are un nou primar - o femeie afro-americană, lesbiană declarată

03 Apr 2019   •   12:18
Chicago are un nou primar - o femeie afro-americană, lesbiană declarată

Locuitorii din Chicago au ales marţi în fruntea metropolei o femeie de culoare şi care şi-a declarat homosexualitatea, o premieră istorică într-un oraş marcat de inegalităţi sociale şi violenţe armate, informează AFP şi Reuters.
Lori Lightfoot, în vârstă de 56 de ani, fost procuror federal care a condus, între altele, o comisie de supraveghere a activităţilor poliţiei, a obţinut victoria în al doilea tur cu o diferenţă semnificativă faţă de rivala ei Toni Preckwinkle (72 de ani), democrată şi afro-americană la fel ca ea. 
În timpul campaniei electorale, Lightfood a promovat un program progresist în care s-a angajat în special să reducă inegalităţile sociale şi rasiale în Chicago, unde cartierele de sud şi de vest, cele mai sărace şi locuite majoritar de negri, au rămas în urma centrului financiar şi al nordului, care au beneficiat de programe de dezvoltare economică.
Cele două democrate au ajuns pe primele locuri la primul tur al alegerilor municipale de la sfârşitul lui februarie, devansând alţi doi pretendenţi la succesiunea lui Rahm Emmanuel, care era primar din 2011 şi, deşi era considerat o stea în ascensiune a Partidului Democrat, a anunţat spre surprinderea generală că nu va candida pentru un al treilea mandat.
Din 1873, Chicago nu a mai fost condus decât o dată de un negru şi o dată de o femeie, iar de acum devine cel mai mare oraş din SUA unde este primar o femeie de culoare.
Lori Lightfoot devine totodată prima persoană homosexuală care conduce oraşul cu 2,7 milioane de locuitori, oraş care este de asemenea marcat de un nivel ridicat al criminalităţii. În 2018, la Chicago au fost înregistrate peste 550 de omoruri, mai mult decât cele înregistrate la New York şi Los Angeles la un loc, cu toate că numărul locuitorilor din acestea două este mai mare.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: chicago Lori Lightfoot