x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe China este putere mondială în secolul al XXI-lea

China este putere mondială în secolul al XXI-lea

de Mihaela Matachita    |    18 Mai 2009   •   00:00

China este "puterea indispensabilă a secolului al XXI-lea", având un cuvânt hotărâtor în viitorul economiei globale, schimbărilor climatice şi comerţului mondial, iar în câteva decenii va deveni una din cele două "puteri care contează", alături de Statele Unite.



Recunoaşterea noii poziţii a Chinei aparţine ministrului britanic de Externe, David Miliband, şi a fost făcută în cadrul unui interviu acordat cotidianului The Guardian. Europa ar putea deveni a treia putere mondială numai dacă va reuşi să vorbească pe o singură voce, a adăugat David Miliband. Aceasta este cea mai directă recunoaştere din partea unui lider occidental a poziţiei ascendente a Chinei în ordinea globală.

Miliband a precizat că un moment crucial în privinţa acestei ascensiuni a fost la summitul G20 din aprilie, de la Londra: preşedintele chinez, Hu Jintao, a fost liderul singurei puteri majore cu o creştere economică puternică (de 8%), sprijinită de rezerve financiare substanţiale. "Dacă te uitai cei 20 de oameni care stăteau la masă..., ceea ce era uimitor era faptul că atunci când China vorbea, toţi ascultau", a adăugat Miliband. Caracterul indispensabil al Chinei provine, pe de o parte, din mărimea ei, iar pe de alta, din faptul că vrea să joace un rol, a explicat şeful diplomaţiei britanice. Miliband a adăugat: "Istoricii vor privi înapoi în 2009 şi vor vedea că statul chinez a jucat un rol incredibil de important în stabilizarea capitalismului global. (...) Există şi o glumă care spune: "După 1989, capitalismul a salvat China. După 2009, China a salvat capitalismul'".

Semnalele venite de la Beijing după summitul de la Londra, potrivit cărora China ia în considerare o acţiune concertată puternică pentru reducerea emisiilor de bioxid de carbon, a făcut să crească speranţele că se va ajunge la un pact internaţional pentru a ţine în frâu schimbările climatice.

Miliband a comparat rolul viitor al Chinei cu cel al SUA în secolul al XX-lea: "China devine o putere indispensabilă în secolul al XXI-lea aşa cum Madeleine Albright (fost secretar de stat american, n.red.) a afirmat că SUA sunt o putere indispensabilă la sfârşitul secolului trecut". Dar, spre deosebire de ascensiunea Americii în secolul al XX-lea, care a eclipsat Marea Britanie, China nu va înlocui Statele Unite, ci mai curând se va alătura lor. Pentru că are un venit pe locuitor scăzut, nu va deveni rivalul SUA. Statele Unite vor rămâne prima superputere mondială pentru cel puţin o generaţie, a explicat el.

La summitul G20, unii comentatori au spus că cea mai importantă axă este "G2", adică SUA şi China. Dacă ar putea fi extinsă la "G3", aceasta s-ar putea face cu Europa, a mai spus Miliband. "Cred că este un scenariu în care America şi China sunt puterile care contează", a explicat ministrul de Externe britanic, adăugând că, pentru a avea un rol în această ecuaţie de putere, Europa trebuie să vorbească pe o singură voce. Miliband a regretat că, până acum, "Europa nu a fost suficient de strategică în relaţia ei cu China", situaţie de care Beijingul a beneficiat.

×
Subiecte în articol: externe China miliband