Beijingul a emis marţi un avertisment dur către protestatarii din Hong Kong, ameninţând că "cei ce se joacă cu focul vor pieri de foc", transmit agenţiile internaţionale de presă.
Biroul pentru Hong Kong şi Macao al guvernului chinez, prin purtătorul de cuvânt Yang Guang, s-a referit la "o mână de actori violenţi şi criminali" şi "cei aflaţi în spatele lor", pentru care "pedeapsa este doar o chestiune de timp", citează Reuters, DPA şi AFP. "Vreau să îi avertizez pe toţi criminalii: nu evaluaţi greşit situaţia şi nu luaţi reţinerea noastră drept slăbiciune", a adăugat oficialul.
Comunicatul oficial apreciază că protestele din Hong Kong sunt conduse de un grup restrâns de radicali violenţi, cărora li s-au alăturat "unii cetăţeni de bună-credinţă, care au fost induşi în eroare şi forţaţi să participe".
Conferinţa de presă susţinută de Guang este a doua din ultimele două săptămâni în care autorităţile centrale chineze se referă la manifestaţiile antiguvernamentale declanşate în 9 iunie.
Luni, poliţia din Hong Kong a folosit circa 800 de recipiente cu gaze lacrimogene şi 140 de gloanţe de cauciuc împotriva protestatarilor, după o grevă generală care a afectat transporturile, iar guvernatoarea Carrie Lam a avertizat că economia fostei colonii britanice este în pericol. Au fost arestaţi 148 de manifestanţi, un număr record de la începutul protestelor.
Cantitatea de gaze lacrimogene lansate şi gloanţe de cauciuc trase aproape că a egalat în numai 24 de ore bilanţul din ultimele nouă săptămâni, conform cifrelor prezentate marţi de un purtător de cuvânt al poliţiei.
Marţi, în oraş se restabilise ordinea.